Cine sunt cei cinci membri CEC care au fost desemnați astăzi de Parlament

Cine sunt cei cinci membri CEC care au fost desemnați astăzi de Parlament

Deputații au aprobat în ședința de joi, 16 septembrie, proiectul de hotărâre privind noua componență a Comisiei Electorale Centrale (CEC). Astfel, cu votul a 59 de parlamentari, în calitate de membri ai CEC au fost desemnați cinci din cei nouă membri CEC.

Din partea majorității parlamentare au fost desemnate următoarele persoane:

Berlinschii Alexandr, este licențiat în științe politice și are un masterat în drept penal. Din 2016, activează în calitate de șef al Direcției management alegeri din cadrul CEC. Conform CV-ului său, din 2014 și până în 2016 a deținut funcția de șef-adjunct în cadrul aceleași direcții. Berlinschi a mai activat și în calitate de specialist principal, secția Administrație publică din cadrul Preturii sectorului Centru. Acesta a fost observator în cadrul scrutinelor parlamentare sau locale din Ucraina, Armenia, Serbia sau Kârgâstan.

Publicitate
...

Caraman Angelica, este licențiată în drept și din anul 2019 deține funcția de consilier al primarului de Stăuceni. Aceasta a deținut anterior funcția de director-adjunct în cadrul Centrului de Instruire Continuă în domeniul electoral pe lângă CEC. Din 2016 și până în 2018, a deținut funcția de secretar al Consiliului local Ghidighici. În cadrul alegerilor locale generale din 2019, Caraman a obținut un mandat de consilier în cadrul Consiliului local Ghidighici.

...

Gurduza Sergiu, este membru al CEC din iunie 2016. Din luna august curent, Gurduza activează în calitate de consilier în cabinetul președintelui Parlamentului. În perioada octombrie 2015 – februarie 2016, acesta a fost membru al Colegiului Centrului Național Anticorupție (CNA). A deținut și funcția de viceministru al justiției în perioada martie – august 2015.

...

Lupașco Ludmila, este juristă de profesie. Conform CV-ului său, aceasta a activat în perioada anilor 2006 – 2009 în cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat din raionul Cimișlia. Ulterior, din 2009 și până în 2014, a activat în calitate de consultant/șef al Direcției juridice din cadrul Aparatului CEC. Lupașco a mai deținut și funcția de consultant/șef adjunct al Direcției juridice din cadrul Aparatului președintelui Republicii Moldova.

...

Musteața Alexandru, este licențiat în Științe Politice. Anterior a deținut funcția de director al departamentului „Buna guvernare” din cadrul Fundației „Soros Moldova”, în perioada 2018 – 2020. A activat și în calitate de secretar general și manager de proiect al Consiliului Național al Tineretului din Moldova, în perioada octombrie 2010 - decembrie 2012.

...

Anterior, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu l-a desemnat pe expertul Promo-LEX Pavel Postica în calitate de membru al CEC. Acesta deține funcția de manager de dezvoltare și evaluare al Asociației. Anterior, Postica a fost și director de program în cadrul aceleași asociații.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal