În 2014, moldoveanca Olga Cegorean a luat o decizie care avea să îi schimbe radical viața. A aplicat pentru președinția organizației de tineret AIESEC în Afganistan, concurând cu trei tineri din această țară.

„Am înțeles că nu vreau să fiu președinte AIESEC într-o țară unde totul ar fi prea ușor. Când am văzut că s-au deschis aplicările pentru poziția de președinte AIESEC International, am simțit că acolo este locul unde vreau să merg. Nu știu de ce, aveam impresia că nu va aplica nimeni, iar dimineața, când m-am trezit, am văzut că erau patru aplicanți, trei băieți din Afganistan și eu. Ținând cont de cultura Afganistanului, m-am gândit că nu o să-și dea votul pentru o femeie, mai ales străină, pentru că acolo sunt băieți și ei sunt din Afganistan. Știam ferm că experiența mea pe lângă a lor nici nu se va compara, aveam în spate o experiență destul de bogată în AIESEC”.

©Olga Cegorean

După un lung proces de selecție și aplicare, Olga a devenit președintă a organizației, lucru văzut cu ochi nu tocmai buni de concurenții săi. La scurt timp, au început criticile publice și amenințările la adresa sa.

„Ei credeau că o să mă sperii, iar mai apoi au venit cu amenințări. Unul dintre contracandidați mi-a trimis ulterior un mesaj în care mi-a spus: „Îți spun cu binișorul, mai bine faci cum îți spun, dacă nu, când o să vii aici nu-ți fă griji, eu am prieteni, noi o să te găsim, la un colț de stradă și o să te … Doamne ferește și pe tine și pe echipa ta”, și tot așa până la amenințări cu moartea. (...) Eu știam ceva general, pe atunci prin 2014, eu nu prea căutam pe internet. După experiența din Afganistan și ani de reflecție am înțeles că dacă făceam un research, atunci eu, probabil, nu aveam să plec acolo”.

Întâlnirea cu Afganistanul

©Olga Cegorean

În pofida amenințărilor, Olga a decis să-și ducă misiunea mai departe pentru a contribui la o schimbare pozitivă pentru tinerii din Afganistan.

Întâlnirea cu această țară i-a provocat mai multe șocuri culturale.

„Primele trei luni au fost foarte grele. Eram cazată într-o casă, aveam un gardian, un bărbat afgan care trebuia să închidă poarta, să deschidă. Trei luni de zile nu am ieșit niciodată singură. Ca să-mi cumpăr mâncare tot trebuia să merg cu cineva. Știam că acolo trebuie să îmi pun broboada în cap și să umblu în altfel de haine. Nu am avut niciodată o problemă cu asta, eu întotdeauna respect cultura altor țări”.

©Olga Cegorean

Timp de aproape doi ani cât s-a aflat în Afganistan, Olga a ieșit doar de câteva ori singură din casă.

„Am ieșit singură doar o dată sau de două ori, dar după asta nu am mai ieșit. Nu s-a întâmplat nimic, însă modul în care te privesc alții era prea apăsat, te simți de parcă faci ceva ilegal. Se vede că ești străină după cum ești îmbrăcată, chiar dacă eu destul de repede am mers de acasă până la oficiu, oricum toți se uitau, era o frică, nu știu cum. Acum e și mai rău. Înainte femeile tot nu prea ieșeau singure, în mare parte ieșeau până la ora patru ziua. Eu țin minte că fetele care erau în AIESEC, dacă era un training până mai târziu, la ora patru ele se ridicau și plecau. După ora patru, fetele sau femeile „bune” nu umblă pe străzi. Respectiv, nu le mai vedeai, decât foarte rar, în mașină, cu familia”.

©Olga Cegorean

Anual, în Afganistan au loc peste 1.500 de atacuri teroriste, iar în perioada în care Olga s-a aflat în Kabul, capitala a fost zdruncinată de mai multe tragedii, care s-au soldat cu sute de morți. Gândul că oricând i se poate întâmpla ceva a urmărit-o multe luni.

„Când am fost acolo, în anii 2015-2016, erau foarte des atacuri sinucigașe și cu bombe care se atașează la mașină. Frica oamenilor și preocuparea principală a soldaților care mergeau pe străzi era să identifice potențialii sinucigași. Au fost foarte multe atacuri. Când m-am dus, prima săptămâna stăteam ca pe ace, mă gândeam când o să se întâmple. După care un prieten din AIESEC îmi spune: Dacă tu o să fii așa tot timpul, nu o reușești să trăiești și să faci nimic cu frica. Noi știm că putem să mergem afară și să nu ne mai întoarcem niciodată. Doar acceptă această idee și vei fi capabilă să faci ceea pentru ce ai venit aici”.

Situația femeilor afganeze

Chiar și înainte de ultima escaladare a violențelor, jumătate din populația afganeză avea nevoie de asistență umanitară. Patruzeci de ani de război, sărăcia cronică, dezastrele naturale cauzate de schimbările climatice și pandemia provocată de virusul COVID-19 reprezintă o combinație mortală pentru oamenii din Afganistan. Cincizeci la sută dintre cei care au nevoie de ajutor sunt femeile și fetele. Într-o societate conservatoare în care religia are un rol major, acestea sunt private de multe drepturi.

„Sunt familii care înțeleg și permit fetei să meargă la școală, să se implice în activități extracuriculare, să lucreze. Sunt alte familii în care soțul sau părinții nu îi permit. Maximum poate să meargă la școală, iar după să se căsătorească și o să stea acasă să facă mâncare. Spre marea mea surprindere nu e tot așa cum noi credeam, că doar bărbații sunt vinovați și ele stau acasă, sunt lipsite de drepturi din cauza părții masculine. O mare parte din femei singure nu doresc asta, singure vor să se căsătorească cât mai repede, să stea acasă, să facă mâncare, să nu învețe sau să nu meargă în oraș. O mare parte din ele cred că asta e corect”.

©Olga Cegorean

În Afganistan, violența împotriva femeii există, dar ea nu figurează în statistici, fiindcă organele competente sunt rareori sesizate.

„Țin minte un caz care se întâmplase într-un sătuc. O adolescentă a fost violată și era un ONG care investiga cazul și ajuta fetița. Unul dintre membrii familiei a încercat să o înădușe cu perna ca ea să nu se mai întoarcă acasă, că este rușine pentru familia respectivă. E unul din multe cazuri în care femeia violată poate să fie măritată cu violatorul sau, de exemplu, familia ei, propria mamă, tată să se refuze de ea sau să încerce să o ucidă ca să nu revină acasă. Nu mai zic că dacă soțul bate femeia, despre asta niciodată nu o să se știe. Nu cunosc cazuri care să fie înregistrate la poliție. Ele nu au cum să își apere drepturile, acolo nu există drepturile femeilor. Nu ai la cine să mergi la poliție. O să vină soțul și o să spună că ea minte și îl înșeală și încă ea o să ajungă la închisoare. Sunt închisori pentru femei, multe dintre ele nici nu știu pentru ce stau acolo. Ele direct merg la închisoare, fără avocat”.

©Olga Cegorean

Țara în care a fost investit un trilion de dolari

Intervenția militară împotriva talibanilor nu numai că a fost cel mai lung război din istoria Statelor Unite ale Americii, dar a fost și cel mai costisitor din punct de vedere financiar, după cel de-al Doilea Război Mondial. Potrivit președintelui american, un trilion de dolari au fost investiți în diverse proiecte.

„În Afganistan se bagă o grămadă de bani, e vorba de miliarde. Unicul lucru e că banii și ies din Afganistan, nu rămân acolo. Pentru că, de exemplu, dacă s-a investit pentru drepturile copilului o anumită sumă, atunci angajații, în mare parte străini, care lucrează pentru organizațiile date vor avea un salariu de 4-5 mii de euro, poate să fie și mai mult, pe când afganii o să aibă 200-300 de euro, iar în proiect bani o să fie și mai puțini. Din 100% din banii alocați pentru o anumită cauză, minimum 70% o să fie duși în afară, pentru că tu ești ca străin acolo, lucrezi, respectiv tu nu îi cheltui în Afganistan. Eu eram unul din puținii oameni care lucram ca voluntar și când mă întâlneam cu alți străini ei nici nu mă credeau”.

©Olga Cegorean

„Dacă ai ști câți bani s-au investit în Afganistan și ai merge acolo te-ai întreba unde s-au băgat banii aceștia pentru că începând de la infrastructură, cum trăiește lumea, tot ce vezi împrejur, acolo nu-s bani. Unde-s banii băgați? Dacă ninge tare, atunci nu o să ai internet, electricitate și apă. În condiții meteorologice considerate normale, poți rămâne fără lumină nu o zi-două dar luni întregi. Țin minte era februarie și noi aproape o lună nu aveam electricitate, numai 2-3 ore pe zi. În mare parte lumea stă cu candela cu care stăteam noi prin anii 90 sau cu lumânări. Nu există infrastructură. Kabul este destul de mare și are regiuni. Este o regiune unde casele sunt cu două etaje, frumușele, este canalizare și tot ce trebuie, este altă regiune în care parcă ești în evul mediu. Peste tot sunt pereți înalți, garduri înalte, nu poți vedea nimic în ogradă, iar deasupra este sârmă ghimpată. Tu mergi pe stradă și vezi numai pereți, nu știi ce este acolo. E făcut din punct de vedere al securității”.

©Olga Cegorean

Venirea talibanilor la putere

În aprilie 2021, la scurt timp după ce a început retragerea trupelor NATO, talibanii au lansat o ofensivă împotriva guvernului afgan, avansând rapid în fața forțelor guvernamentale aflate în colaps. Potrivit unui raport al serviciilor de informații americane, guvernul afgan urma să se prăbușească în termen de șase luni după încheierea retragerii NATO.

La 15 august 2021, în timp ce talibanii controlau din nou marea majoritate a teritoriului afgan, aceștia au început să captureze capitala Kabul, iar mulți civili, oficiali guvernamentali și diplomați străini au fost evacuați. Președintele Ghani a fugit din Afganistan în acea zi. Ulterior, un consiliu neoficial, condus de oameni de stat de rang înalt era în curs de coordonare a transferului instituțiilor de stat ale Republicii Islamice Afganistan către talibani.

Pentru Olga, instalarea regimului taliban într-un termen atât de scurt a fost un șoc.

„Oamenii cu care eu prietenesc sunt oameni care nu acceptă ce se întâmplă acolo. Mulți au reușit deja să meargă în afara țării fie acuma, fie mai înainte. Pentru ultima persoană care a reușit să plece acum, pe timpul talibanilor, noi stăteam cu sufletul la gura ca să poată să plece. În primul rând, lumea nu s-a așteptat să fie luat Kabul atât de ușor. După ce a trecut timpul ne-am dat seama că totul a fost planificat. Unica ce încercăm să înțelegem acum e cine este în spate. Talibanii nu puteau să ia țara așa ușor. În ultimul an ei încercau să ia tot mai multe regiuni, iar lumea spunea că în două săptămâni, o lună va fi luat Kabulul, dar el a fost luat într-o zi. Era o frică totală, prietenele mele nu ieșeau afară. Foarte mulți continuă să stea acasă, e o frică totală, ei vor să iasă din țară, dar nu pot să iasă”.

©Olga Cegorean

„Ce o să-ți spună în mare parte toți afganii mai inteligenți este că cel mai important lucru pe care îl știm despre talibani este că ei niciodată nu se țin de cuvânt, ei niciodată nu fac ceea ce spun. Nimic nu este clar acum, este o situație când nimeni nu înțelege ce se întâmplă. Este o grupare de rezistență din Panjshir care încearcă să adună forțe”.

În mintea oamenilor din Afganistan, mai este vie amintirea terorii pe care au trăit-o în anii 90, când la putere au fost talibanii. După o primă încercare în octombrie 1995, aceștia au cucerit Kabulul la 27 septembrie 1996. Ei au instaurat acolo regimul Emiratului Islamic al Afganistanului. Talibanii au fost condamnați la nivel internațional pentru aplicarea dură a interpretării lor a legii islamice sharia, care a dus la tratarea brutală a multor afgani, în special a femeilor. În timpul guvernării lor, talibanii și aliații acestora au comis masacre împotriva civililor afgani, au refuzat aprovizionarea cu alimente de către ONU a civililor înfometați și au dus o politică a pământului pârjolit, arzând zone vaste de terenuri fertile și distrugând zeci de mii de case.

©Olga Cegorean

„Începând de la modul în care trebuie să te comporți, să te îmbraci, trebuie să umbli cu barbă mereu, nu ai voie să asculți muzică, nu ai televizor, nu mergi la teatru, nu este nimic, o țară în care s-a pierdut orice culoare, doar mergi la lucru, ca într-un lagăr. Nu ai voie să zâmbești, nu ai voie să te uiți la cineva, zic de femei. Pe stadioanele naționale se pedepseau bărbații și femeile pentru anumite infracțiuni. O societate în care femeia și bărbatul nu pot interacționa în mod normal. Fără culoare, tristă, care a văzut durere, teamă, ei puteau să intre în casă, să violeze, să fure mâncare, să împuște”.

©Olga Cegorean

Olga spune că a plâns atunci când Kabul a fost ocupat de talibani. Ea continuă să-și facă griji și încearcă să-i ajute pe prietenii care au mai rămas acolo.

„Nu vreau să accept ideea cu eu, noi am pierdut Afganistanul. Când spun „am pierdut” asta ar fi că ei într-adevăr pentru următorii ani să fie conduși de talibani, asta ar însemna probabil ca eu niciodată să nu mai merg acolo, pentru mine aceasta este o frică teribilă. Eu știam că oricând pot acolo să plec, am la cine sta”.

©Olga Cegorean

Din cele 50 de țări pe care le-a vizitat până acum, Afganistanul ocupă un loc deosebit în inima sa.

„Nu știu dacă aș fi văzut Afganistanul așa cum l-am văzut dacă n-aș fi avut anume experiența dată. Eu am trăit ca afganii, am vizitat locurile pe care ei le vizitează, am mâncat așezată jos pe pământ, am umblat pe străzile Afganistanului, am fost în munți, am văzut iernile de acolo și am văzut ceva ce se aseamănă foarte mult cu noi, ei au grijă de tine. Am fost în multe țări, dar nu în toate o să te sune să întrebe ce ai mâncat azi și să vină să îți aducă de mâncare”.

©Olga Cegorean

Situație incertă după o lună de la preluarea puterii

După ce talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului, țara se confruntă cu o criză economică din ce în ce mai mare, notează presa internațională.

Nivelul schimburilor comerciale a scăzut semnificativ, deoarece importatorii afgani nu sunt capabili să plătească pentru noile bunuri.

La această etapă, nu este încă clar cum vor reuși talibanii să găsească fonduri pentru a plăti salariile funcționarilor publici și pentru a menține în funcțiune infrastructura vitală. Potrivit ONU, în absența sprijinului internațional, aproape întreaga populație afgană, circa 97%, riscă să se situeze sub pragul sărăciei anul viitor, față de 72% în prezent. Pe de altă parte, comunitatea internațională a anunțat că va oferi 1,2 miliarde de dolari organizațiilor umanitare prezente în Afganistan.

Talibanii merg din ușă în ușă pentru a găsi membri ai fostului guvern și soldați sau persoane care au lucrat cu forțe străine, care se ascund în capitală. Michelle Bachelet, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, a raportat, de asemenea, amenințări și intimidări împotriva ONG-urilor și a angajaților ONU. De asemenea, ea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la tratamentul femeilor și la reprimarea tot mai violentă a vocilor disidente.

Talibanii le-au permis femeilor să se întoarcă la universitate în anumite condiții, dar, în același timp, au fost reprimate violent și apoi interzise demonstrațiile din mai multe orașe mari ale țării, la care femeile cereau să li se permită să continue să lucreze.

Tototdată, în moschei, talibanii au alocat ore de vizită separate în funcție de gen: femeile pot veni doar dimineața, iar bărbații în restul zilei.

În ceea ce privește drepturile omului, presa și cultura, talibanii au făcut multe declarații liniștitoare, dar realitatea este mai sumbră. Potrivit postului de televiziune afgan TOLOnews, 153 de instituții media locale și-au încetat activitatea în ultima lună.