Instituția avocatului poporului susține că sumele solicitate de Academia Militară a Forțelor Armate absolvenților care nu au acceptat să lucreze acolo unde au fost repartizați după studii, sunt exagerat de mari și nu reflectă costul real al studiilor.
„Propunerile sunt avansate ca urmare a examinării unor adresări de la absolvenții Academiei Militare a Forțelor Armate, care, refuzând să activeze conform repartizării, au fost obligați să restituie instituției de învățământ superior cheltuielile suportate pentru instruire. Sumele solicitate de instituția de învățământ erau însă exagerat de mari și nu reflectau costul real al studiilor. Avocatul Poporului a constatat că situații similare au avut loc şi în alte instituții de învățământ: în lipsa unei metodologii de calcul al cheltuielilor pentru instruire, stabilite printr-un act normativ, absolvenții care nu au dorit să activeze confirm repartizării erau impuși să restituie sume deduse în baza unor calcule proprii ale instituțiilor”, se arată în comunicat.
Așa că instituția a înaintat un demers prim-ministrei Natalia Gavriliță, pentru perfecționarea legislației.
„Un alt aspect abordat de către Avocatul Poporului ține de excepțiile stabilite de la regula generală de restituire a cheltuielilor suportate pentru instruire. Potrivit acestora, pe lângă alte condiții, persoanele cu grad de dizabilitate accentuată şi severă sunt scutite de restituirea cheltuielilor suportate de instituția de învățământ pentru instruirea lor, nu însă şi cele cu grad de dizabilitate medie.”
Așadar, Avocatul Poporului propune reglementarea în Codul Educației al Republicii Moldova a raporturilor contractuale dintre student şi instituția de învățământ în situația urmării studiilor cu finanțare de la bugetul de stat, cu exceptarea tuturor persoanelor cu dizabilități de la restituirea cheltuielilor pentru instruire.
De asemenea, Avocatul Poporului spune că este nevoie de organizarea Codului Educației al Republicii Moldova, așa încât să existe claritate cu privire la metodologia de calcul a cheltuielilor pentru instruire, să fie aplicate unitar prevederile legale în scopul prevenirii unor eventuale abuzuri din partea instituțiilor de învățământ.
Vezi și aceste știri

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului și ONG-urile sesizează Guvernul pe subiectul condițiilor sanitare din școli

Prea mulți deținuți, într-o singură închisoare. Avocatul poporului spune că Penitenciarul nr. 13 e suprapopulat
