Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani

Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
Sursa Foto: nbcnews.com


Testamentul prinţului Philip, care s-a stins din viaţă în aprilie anul acesta la vârsta de 99 de ani, va fi sigilat şi va rămâne secret pentru cel puţin 90 de ani în scopul păstrării demnităţii reginei, a decis un judecător de la Înalta Curte din Londra, potrivit Reuters și citat de agerpres.

Philip, duce de Edinburgh, care a fost căsătorit cu regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, timp de peste şapte decenii, a decedat la reşedinţa de la castelul Windsor, situat la vest de Londra, pe 9 aprilie.

Pentru a respecta o convenţie care datează din 1910, Andrew McFarlane, preşedintele secţiunii pentru dreptul familiei de la Înalta Curte, a declarat că a fost de acord ca testamentul prinţului Philip să fie sigilat şi \'\'nicio copie a testamentului să nu fie făcută sau păstrată la dosar\'\'.

Judecătorul a decis totodată în favoarea cererii de a \'\'exclude valoarea proprietăţii de la executarea testamentului\'\'.

Gradul de publicitate pe care publicarea l-ar putea atrage ar fi foarte extins şi complet opus scopului de a menţine demnitatea suveranei\'\', a spus McFarlane într-o decizie publicată joi.

Potrivit convenţiei, în urma decesului unui membru marcant al casei regale, o solicitare de a sigila testamentul este făcută către preşedintele tribunalului familiei, iar audierile şi pledoariile au loc în privat.

Judecătorul a menţionat că trebuie să treacă 90 de ani până când testamentul va fi desigilat în cadru privat înaintea unei posibile publicări, o perioadă pe care acesta o consideră \'\'proporţională şi suficientă\'\'.

Acesta a mai precizat că primul testament sigilat a fost cel al prinţului Francis de Teck, fratele mai mic al soţiei regelui George al V-lea, regina Maria. Judecătorul a mai spus că este custodele unui seif care conţine peste 30 de plicuri cu testamentele unor membri decedaţi ai familiei regale.

Cele mai recente documente au fost adăugate în 2002, după decesul mamei reginei Elisabeta a II-a, Elizabeth, şi a sorei suveranei, prinţesa Margaret.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Funeraliile prințului Philip au început. Urmărește LIVE evenimentul de la castelul Windsor

Funeraliile prințului Philip au început. Urmărește LIVE evenimentul de la castelul Windsor

Când va fi înmormântat soțul reginei Elisabeta a II-a? Prințul Philip ar fi fost foarte implicat în aranjamentele pentru propria înmormântare

Când va fi înmormântat soțul reginei Elisabeta a II-a? Prințul Philip ar fi fost foarte implicat în aranjamentele pentru propria înmormântare

Prima reacție a prințului Harry după decesului bunicului său, prințul Philip: „Vă mulţumim pentru devotament”

Prima reacție a prințului Harry după decesului bunicului său, prințul Philip: „Vă mulţumim pentru devotament”

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Fără consilieri și asistenți. Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    „Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici
  • 4
    Incendiul de la poligrafie a fost stins: Zece echipaje de pompieri au luptat ore la rând cu flăcările (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.