Iurie Podarilov, se judecă cu IGP, instituție la care este proaspăt șef. Iată ce solicită

Iurie Podarilov, se judecă cu IGP, instituție la care este proaspăt șef. Iată ce solicită

Noul șef al Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, se judecă cu instituția pe care o conduce. Acesta cere calcularea și achitarea sporurilor și drepturilor salariale, acordate suplimentar la salariul de bază pentru perioada în care acesta a fost suspendat din funcția de șef adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane. Suspendarea a fost aplicată pe motiv că Podarilov era cercetat într-un dosar penal pentru luare de mită, fiind condamnat la închisoare, apoi achitat, notează Ziarul de Gardă.

Iurie Podarilov se judecă și cu Ministerul Justiției pentru constatarea încălcării mai multor prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și aplicarea mecanismelor de recuperare prevăzute de Înalta Curte. 

Pentru că există un potențial conflict de interese, Autoritatea Națională de Integritate va trebui să identifice soluții, inclusiv prin atragerea unei persoane terțe care îl va reprezenta în instanță pe noul șef al Inspectoratului General de Poliție. 

Publicitate

Amintim că Iurie Podarilov a fost numit în funcție de șef al Inspectoratului General de Poliție. Decizia a fost luată în ședința din 8 septembrie 2021 a guvernului Gavriliță.

Anterior, în 2018, Judecătoria Chișinău, sediul Centru l-a condamnat pe ex-directorul adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Iurie Podarilov, la patru ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele de drept ale Republicii Moldova pe un termen decinci ani. Acesta a fost recunoscut atunci culpabil în comiterea infracțiunii de trafic de influență, anunța Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

În iulie curent, Curtea Supremă de Justiție a decis că fapta care i-a fost incriminată, nu a fost comisă. Oficialul, care a ispășit 13 luni de închisoare în penitenciarul nr. 13, susține că acest dosar i-ar fi fost fabricat și este dispus să obțină tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate.

Iurie Podarilov deținea funcția de șef adjunct al  Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, instituție din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP din martie 2013.

Iurie Podarilov a fost reținut în februarie 2017. Ulterior, și-a dat demisia.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal