MAEIE, despre secțiile de vot ale Rusiei în Transnistria: „Partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității R. Moldova”

MAEIE, despre secțiile de vot ale Rusiei în Transnistria: „Partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității R. Moldova”

 Partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și cadrului juridic bilateral. Aceasta este reacția Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene la decizia Federației Ruse de a deschide 27 de secții de votare în localitățile din regiunea transnistreană pentru scrutinul în care se aleg membrii Dumei de Stat a Rusiei.  Se întâmplă după ce MAEIE a expus oficial poziția R. Moldova. 

MAEIE notează că în răspuns la adresarea Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova privind organizarea scrutinului parlamentar pe teritoriul Republicii Moldova, pe 30 iulie, părții ruse i-a fost comunicată lipsa impedimentelor pentru deschiderea secțiilor de votare în localitățile aflate sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova.  

În același timp, MAEIE a solicitat părții ruse să se abțină de la deschiderea celor 27 de secții de votare în localitățile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, inclusiv având în vedere imposibilitatea asigurării condițiilor de securitate necesare pentru desfășurarea scrutinului. Rusia, însă, a decis să organizeze secțiile de vot în Transnistria.

Publicitate

Menționăm că 225 de deputați care candidează pentru un loc în Duma de Stat, camera inferioară a legislativului Federației Ruse, vor fi aleşi în baza listelor de partid, iar restul prin vot uninominal, potrivit digi24.ro.

Scrutinul electoral este considerat foarte important, pentru că este pentru prima dată când opoziția are șansa să pună probleme serioase partidului președintelui Vladimir Putin, Rusia Unită, chiar dacă acesta din urmă pleacă cu prima șansă în a obține majoritatea mandatelor.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal