Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Fostul director al Întreprinderii de Sat S.A Rețele Electrice de Distribuție NORD (Red-Nord), Romeo Lopotencu a fost restabilit în funcție. Acesta a revenit la muncă după ce la 16 septembrie, magistrații Judecătoriei Bălți i-au dat câștig de cauză, informează Nord News. 

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, a declarat că este mulțumit de decizia instanței de judecată și că în viitorul apropiat la Red-Nord vor avea loc remanieri. Tot el a menționat că Agenția Proprietăți Publice a reziliat contractual cu actualul director Vitalie Prisacari, care a fost ales în funcție în baza criteriilor de partid.

„Am fost restabilit de Consiliul de Administrație, iar contractual cu actualul director a fost reziliat. Acum, mi-a rămas doar să răsuflec mânecele și să pun în aplicare ceea ce mi-am propus în plan, atunci când am fost ales în această funcție”, a menționat Lopotencu.

Publicitate

La fel, vechiul director restabilit a precizat că, în viitorul apropiat la întreprindere va fi un audit, în baza căruia vor fi sesizate instituții, precum: Centrul Național Anticorupție și Procuratura Genarală.

„Neapărat voi face un audit financiar dar și vom verifica corectitudinea desfășurării licitațiilor. Din câte cunosc două licitații s-au desfășurat cu încălcări. Cred că în termen de două săptămâni mă voi adresa atât CNA-lui, cât și procuraturii”, a adăugat directorul RED-NORD.

Potrivit Ziarului de Gardă, Romeo Lopotencu a deținut funcția de director al Red-Nord timp de aproape un an, fiind numit în funcție la 16 ianuarie 2020. Anterior, Lopotencu a activat în cadrul altor companii din domeniul energetic.

În paralel cu activitatea de director al Red-Nord, Lopotencu a fost și consilier orășenesc în raionul Sângerei pe listele Partidului Socialiștilor din R. Moldova. A renunțat la mandatul de consilier în ianuarie 2021, la o lună și jumătate după ce a fost dat afară din funcția de director al Red-Nord.

În 2019, Lopotencu obținuse mandatul de consilier raional în Sângerei pe listele altui partid, Partidul Democrat din Moldova, însă a refuzat să-și exercite mandatul.

În 2014, Lopotencu a candidat la funcția de deputat pe listele Partidului Social Democrat, care-l avea cap de listă pe fostul premier Dumitru Braghiș. 

În septembrie 2020, Autoritatea Națională de Integritate comunica că, directorul S.A „Red-Nord” ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Potrivit ANI, în perioada iunie 2017 – noiembrie 2017, funcționarul și-a angajat cumnatul în calitate de șef -adjunct în cadrul unei subdiviziuni a instituției. 

Astfel, inspectorul de integritate a decis că fostul director al S.A „Red-Nord” a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât nu a declarat la organul ierarhic superior, la Consiliul S.A Red-Nord, despre conflictul de interese. 

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal