
Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
Atacatorul de la Universitatea din Perm a fost ucis de polițiști, după ce opus rezistență. Tânărul avea 18 ani și era student la universitatea în cauză, scrie Radio Svoboda.
・
Acesta se numea Timur Bekmansurov și anterior publicase o postare pe rețelele de socializare, în care își justifica acțiunile sale, pe care nu le considera teroriste, întrucât potrivit lui nu ar fi făcut parte din organizațiile extremiste. Mai mult, acesta detalia și procedura prin care obținuse arma.
El a împușcat mortal opt persoane și a rănit altele 19. Decesul său a fost anunțat de guvernatorul regiunii Perm, Dimitri Makonin, care a declarat că a fost eliminat „unul dintre atacatori”, fără a preciza expres despre cine este vorba, deși autoritățile au confirmat decesul unui singur atacator, iar informațiile despre prezența altora, sunt în curs de examinare.