Promo-LEX: Cele 27 de secții de vot din stânga Nistrului, deschise pentru alegerile din Rusia, constituie o încălcare a dreptului internațional

Promo-LEX: Cele 27 de secții de vot din stânga Nistrului, deschise pentru alegerile din Rusia, constituie o încălcare a dreptului internațional

Asociația Promo-LEX constată că Federația Rusă a încălcat dreptul internațional prin organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Duma de Stat în stânga Nistrului. Totodată, a fost constatată și reacția târzie a autorităților de la Chișinău.

„În perioada 17 – 19 septembrie 2021 au avut loc alegeri pentru Duma de Stat a Federației Ruse.  Autoritățile ruse au deschis în regiunea transnistreană 27 de secții de vot, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de secții deschise până în prezent în această regiune a Republicii Moldova. Ca și în precedentele scrutine organizate de Federația Rusă în regiunea transnistreană, deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale, ce reprezintă o sfidare a Acordurilor bilaterale încheiate cu Republica Moldova”,  se arată în comunicatul organizației.

 Reprezentanții Promo-LEX susțin că reacția autorităților constituționale a fost una întârziată și echivocă cu privire la rezultatele acestui plebiscite organist de către autoritățile Federației Ruse în comun cu administrația nerecunoscută a regiunii.

Publicitate

 „În pofida negării totale a controlului de facto asupra administrației secesioniste, autoritățile ruse reușesc să realizeze o colaborare cu administrația respectivă din perspectiva politicilor, în timp ce nu doresc să soluționeze problemele grave ale drepturilor omului în regiune”, se precizează în comunicatul emis.

 Promo-LEX reamintește că, controlul politic absolut asupra proceselor ce au loc în regiunea transnistreană a fost considerat un element important al asumării responsabilității pentru încălcările grave ale drepturilor omului în regiunea transnistreană, de către Federația Rusă, pe lângă cel economic și militar. Toate aceste elemente fiind determinante pentru menținerea concluziei că Rusia realizează jurisdicția de facto asupra regiunii.

 „Totodată, Republica Moldova urmează să realizeze obligațiile sale pozitive de condamnare a oricăror manifestări din partea altor state care vin să susțină un regim care violează grav drepturile omului.

Recomandăm Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova să convoace, potrivit procedurilor diplomatice, ambasadorul Federației Ruse și să solicite explicații pe marginea organizării scrutinului electoral în regiunea transnistreană, proces care a avut loc cu încălcarea dreptului internațional”, susțin reprezentanții Asociației.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal