Berlinul cere Moscovei explicații cu privire la lista de persoane declarate indezirabile în Rusia

Berlinul cere Moscovei explicații cu privire la lista de persoane declarate indezirabile în Rusia
Foto: www.cotidianul.ro

Guvernul Germaniei îi cere Rusiei explicații referitor la includerea a opt cetățeni germani pe "lista neagră" formată din 89 de politicieni, diplomați și militari din țări membre ale UE, cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Federației Ruse, se spune într-un comunicat difuzat sâmbătă de Ministerul de Externe german, scrie Agerpres.

 Potrivit comunicatului citat, Berlinul "se află în contact cu Moscova" și "insistă pe transparență în soluționarea" acestei probleme. Oamenii care au fost incluși pe această listă au dreptul să știe motivele pentru care au fost declarați indezirabili pe teritoriul rus, se spune în comunicatul citat de Unian.

Potrivit Bild și Frankfurter Allgemeine Zeitung, lista cu numele persoanelor declarate indezirabile a fost trimisă de partea rusă către o serie de reprezentanțe diplomatice ale unor țări membre în UE.

AFP a informat vineri seară că, după ce trei deputați olandezi, care doreau să efectueze o vizită în Rusia, au fost nevoiți să își anuleze călătoria întrucât MAE rus le-a refuzat viza, ministrul olandez de externe Mark Rutte a anunțat că a primit din partea Moscovei o listă cu circa 80 de responsabili din statele Uniunii Europene care au fost declarați indezirabili în Rusia, printre ei regăsindu-se și liderul grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt.

"Rusia a transmis mai multor ambasade europene o listă cu persoanele care nu mai au dreptul să intre pe teritoriul rus", a declarat șeful diplomației olandeze într-o conferință de presă. El a adăugat că guvernul de la Moscova ar fi luat această decizie ca represalii în urma sancțiunilor adoptate de UE împotriva Rusiei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Produsele agroalimentare, mai accesibile pe piața UE

Produsele agroalimentare, mai accesibile pe piața UE

Peste șapte mii de locuințe au fost procurate prin programul „Prima Casă”

Peste șapte mii de locuințe au fost procurate prin programul „Prima Casă”

De la începutul anului 2021, pompierii s-au luptat cu flăcările în 1.132 de intervenții. TOP raioane cu cele mai multe incendii (HARTĂ)

De la începutul anului 2021, pompierii s-au luptat cu flăcările în 1.132 de intervenții. TOP raioane cu cele mai multe incendii (HARTĂ)

Advertoriale
Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 3
    S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică
  • 4
    Moldovagaz a aprobat prelungirea contractului în vigoare cu Gazprom pentru încă o lună
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.