
„Din Tiraspol - deportare”: Dorin Chirtoacă are interdicție de acces în regiunea transnistreană pentru trei ani (DOC)
Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă are interdicție de acces în regiunea transnistreană pentru o perioadă de trei ani. El susține că a aflat despre acest fapt pe 19 septembrie, pe podul dintre Rezina și Râbnița.
・
pusa de KGB-ul de la Tiraspol. „Hotărârea” Nr. B-5030 din 24 august 2021, pe baza căreia am primit hârtia din imagine, este inaccesibilă si au refuzat să mi-o prezinte”, a scris Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

Acesta susține că a aflat despre interdicție pe 19 septembrie, pe podul dintre Rezina și Râbnița, unde i-au fost reținute actele timp de două ore și împiedicată trecerea în stânga Nistrului de reprezentanții regimului de la Tiraspol. El a precizat că a fost avertizat că în cazul în care va mai încerca să intre în regiunea transnistreană, urmează a fi deportat.
Totodată, fostul edil al capitalei, a ținut să-și exprime indignarea în versuri:
„În Moldova – trei dosare/ Din Tiraspol – deportare/ Ce e asta – o chemare,/ Ca să plec peste hotare?!/”, a scris Chirtoacă.
Amintim că în cadrul campaniei electorale, fostul edil al capitalei, a candidat pe listele AUR și a fost implicat în mai multe scandaluri.