Producția de vin a Europei va fi mai mică în 2021, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile dar și a bolilor care au afectat culturile de viță de vie. Cu toate acestea însă, calitatea strugurilor va fi mai bună, susțin organizațiile Copa & Cogeca, scrie Agerpres.
Potrivit celor două organizaţii, producţia de vin combinată a Italiei, Franţei şi Spaniei, primii trei mari producători europeni, ar urma să scadă cu 18% în acest an comparativ cu anul trecut, până la 117,3 milioane de hectolitri. Cea mai afectată ar urma să fie producţia de vin a Franţei, în cazul căreia se prognozează o scădere cu aproximativ o treime (minus 29%), după ce îngheţul din primăvară şi umiditatea din timpul verii au decimat culturile de viţă de vie. Producţia de vin a Italiei ar urma să scadă cu 9%, iar cea a Spaniei cu 15,1%.
„Cu excepţia variabilităţii şi a incertitudinii condiţiilor climatice, calitatea strugurilor este semnificativ mai bună şi constituie un semnal de bun augur pentru calitatea vinurilor”, a informat Copa & Cogeca într-un comunicat de presă.
Portugalia este singura ţară din Europa care ar putea înregistra o mică creştere (1%) a producţiei de vin în acest an, în timp ce producţia Germaniei nu va suferi modificări. Şi alte culturi agricole au avut de suferit de pe urma vremii nefavorabile în acest an, inclusiv frigul care a afectat culturile de trestie de zahăr din Brazilia şi seceta care a afectat culturile de grâu din America de Nord.
Vezi și aceste știri

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
