În mediu, un moldovean consumă de cinci ori mai mult zahăr decât are nevoie organismul său, arat datele unui studiu de consum elaborat de Organizația pentru cooperarea și dezvoltarea economică (OECD) și a datelor Ucrainei extrapolate pentru Republica Moldova. Astfel, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică a lansat campania „Redu zahărul – alege ce mănânci!”, pentru a încuraja încurajează un mod de alimentație echilibrat și sănătos.
Potrivit responsabililor din domeniul sănătății, zahărul este adăugat în mâncare și băuturi, deși este prezent în mod natural în fructe, legume și lapte. Consumul excesiv de zahăr crește riscul apariției și dezvoltării bolilor netransmisibile (BNT) precum: diabetul de tip 2 (DZ), hipertensiunea arterială (HTA) și bolile cardiovasculare (BCV).
„Consumul excesiv de zahăr este o problemă de sănătate publică care îngrijorează guvernele din întreaga lume și ne îngrijorează și pe noi. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) propune recomandarea strictă de reducere a aportului de zahăr la mai puțin de 10% de aportul de energie, atât pentru adulți, cât și pentru copii”, a declarat Daniela Demișcan, șefa Direcției politici în domeniul sănătății publice a Ministerului Sănătății.
Totodată, în baza datelor științifice privind cauzele apariției bolilor netransmisibile, OMS sugerează o reducere suplimentară a zahărului sub 5% din aportul total de energie, adică la 25 g/zi, echivalente cu 5 lingurițe.
Consumul excesiv de zahăr contribuie la apariția acneei, oboselii, la acumularea de kilograme în plus și, respectiv, la dezvoltarea obezității, factorul de risc intermediar responsabil de apariția și dezvoltarea BNT.
În topul produselor cu exces de zahăr sunt: produsele de patiserie; băuturile dulci și carbogazoase; iaurtul, brânzeturile dulci, înghețata, ceaiul și cafeaua din pachețele; sucurile și conservele din comerț; bomboanele, caramelele, bezelele, gumele; pâinea și cerealele pentru micul dejun; ketchupul, sosurile pentru carne și paste, carnea procesată și băuturile alcoolice.
Campania de informare va dura patru săptămâni la TV, radio, în presa online, dar și pe cele mai populare platforme de socializare din Republica Moldova.
Campania de informare „Redu zahărul – alege ce mănânci!” face parte din ciclul de campanii sociale de comunicare pe nutriție „Alege ce mănânci!”, realizate cu suportul Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova prin intermediul Proiectului „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”. Elveția este unul dintre cei mai mari donatori în domeniul sănătății pentru Republica Moldova.
Vezi și aceste știri

Ministerul Agriculturii propune denunțarea Acordului internațional privind zahărul: „Nu aduce niciun beneficiu țării noastre”

Cel mai mare producător de zahăr din țară celebrează 20 de ani de activitate: investiții de milioane în modernizare și „energie verde” (VIDEO)
