
PG se adresează suplimentar Comisiei de la Veneția: Cere opinia legată de includerea procurorului general în CSS
Procuratura Generală a expediat o adresare suplimentară către Comisia de la Veneția, în vederea formulării unei opinii referitoarea la participarea, în calitate de membru de drept, a Procurorului General într-un organ precum Consiliul Suprem de Securitate.
・
Totodată, PG a solicitat opinia privind compatibilitatea modificărilor legislative operate recent în Legea cu privire la Procuratură, urmare a reformelor anunțate de majoritatea parlamentară, care, prin conținutul și viciile procedurii de legiferare, comportă riscul imixtiunilor politice în activitatea Procuraturii, precum și creează premisele unor ingerințe serioase în realizarea, la nivel național, a principiului independenței procurorilor.
Concomitent, Procuratura roagă Comisia de la Veneția să se pronunțe și sub aspectul inadmisibilității presiunilor politice în raport cu instituția, având în vedere argumentele care explică riscurile comportamentului politic neloial și impactul negativ ce-l comportă lipsa de colaborare onestă asupra separării puterilor în stat.
Amintim că, pe 24 august 2021, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în lectură finală o serie de modificări la Legea cu privire la Procuratură.
La 1 septembrie 2021, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, Legea pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost promulgată, iar la 3 septembrie 2021, aceasta a intrat în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial.
Pe lângă actele legislative vizate, la adresarea către Comisia de la Veneția, Procuratura a anexat cele două sesizări înregistrate la Curtea Constituțională, iar după finalizarea procedurilor de traducere în limba engleză, urmând să o prezinte și pe cea de-a treia sesizare, depusă ieri la Înalta Curte. Toate aceste informații urmează a fi luate în calcul la formarea opiniei de către Comisia de la Veneția.