Legea privind modificarea Constituției a fost votată în lectura a doua

Legea privind modificarea Constituției a fost votată în lectura a doua

Parlamentul Republicii Moldova a votat în a doua lectură  proiectul de lege care vizează modificarea Constituției în partea ce ține de sistemul judecătoresc. Pentru modificarea prevederii din Constituție au votat 86 de deputați. Totuși, procesul a întâmpinat dificultăți tehnice.

Pentru acest proiect de lege prin intermediul votului electronic au votat 57 de deputații. Numărul i-a indignat pe socialiști, care au susținut că votul electronic are defecțiuni tehnice.

„Stimați colegi, noi toți am luat decizia unanimă la fracțiune că toți votăm. Înseamnă că ceva s-a întâmplat cu sistemul. Noi toți am votat”, a spus Zinaida Greceanîi.

Publicitate
...

Ulterior, votul electronic a fost anulat, iar deputații au votat prin ridicarea de mână. Proiectul a trecut cu 86 de voturi din partea deputaților.

Modificările se referă la termenul inițial de numire a judecătorilor și selectarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție și, totodată, concretizează rolul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în procesul de autoadministrare a sistemului judecătoresc, componenței și competențelor acestuia.

Una din intervențiile propuse se referă la excluderea termenului inițial de cinci ani de numire a judecătorilor, prevăzut la art. 116 din Constituție.

Astfel, judecătorii instanțelor judecătorești ar urma să fie numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, de către Președintele R.Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM.

De asemenea, se urmărește uniformizarea procedurilor de numire a judecătorilor în toate instanțele judecătorești din țară, indiferent de nivelul acestora, inclusiv ai Curții Supreme de Justiție (CSJ). Se propune ca judecătorii CSJ să fie numiți în funcție similar judecătorilor din curțile de apel și judecătorii, adică de către Președintele Republicii Moldova la propunerea CSM și nu de către Parlament. Această modificare ar urma să reducă influența factorilor politici asupra procedurii de numire a judecătorilor.

„Respectiv, excluderea cerinței deținerii vechimii în funcția de judecător de cel puțin 10 ani de către președintele, vicepreședinții și judecătorii CSJ are ca scop obținerea calității de judecător la CSJ și a persoanelor cu o vechime în funcție alta decât cea de judecător, pentru excluderea corporativitații în cadrul CSJ”, se arată în nota informativă la proiect.

Totodată, proiectul vine cu o completare la reglementarea imunității funcționale a judecătorilor. Aceștia vor avea imunitate funcțională doar în condițiile legii.

De asemenea, se propune completarea Constituției cu un articol nou care va reglementa expres faptul că Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței autorității judecătorești.

Proiectul mai prevede excluderea Procurorului General și a Ministrului Justiției din componența CSM. Acesta va fi constituit din 12 membri: șase membri din rândul judecătorilor și șase – din rândul non-judecătorilor, aleși de către Parlament.

O altă modificare propusă se referă la durata mandatului membrilor CSM, care va constitui 6 ani.

În partea ce ține de concretizarea atribuțiilor CSM, prin intermediul proiectului se propune stipularea expresă a faptului că CSM trebuie să fie consultat obligatoriu în procesul elaborării, examinării, aprobării și modificării bugetului de stat în partea ce ține de alocarea mijloacelor financiare destinate instanțelor judecătorești și este în drept să prezinte amendamente la actele remise pentru consultare.

Proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova a fost elaborat și aprobat de Guvern pe 30 septembrie 2020, fiind înregistrat la Parlamentul de legislatura a X-a pe 10 decembrie același an.

Documentul a fost elaborat întru realizarea Planului Național de acțiuni pentru implementarea Acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Legea ar urma să intre în vigoare la expirarea a șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal