Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Pe 21 septembrie am organizat evenimentul special cu genericul „Celebrăm Viața”, dedicat aniversării unui deceniu de activitate a Centrului Maternal „În Brațele Mamei”. Participanții la eveniment au avut prilejul să cunoască 3 istorii impresionante ale unor femei de succes Ioana Căpraru, Steluța Andreev și Cristina Duminică, care au emoționat și inspirat, prin experiențe trăite.

Cristina duminică a fost prima beneficiară a Centrului Maternal – cea care la doar 15 ani a devenit mamă:

Publicitate

„A fost o susținere enormă pentru mine, pot spune chiar că am fost binecuvântată cu acest Centru, acolo am cunoscut oamenii care m-au susținut din toate punctele de vedere, acolo am găsit tot de ce aveam nevoie la acel moment.”

...

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost ctitorit și Centrul de informare și consiliere pentru femeia aflată în criză de sarcină, pe care planificăm să-l inaugurăm în anul 2022.

Donatorii au fost primii ctitori ai acestui serviciul social.

„Este poate ceea ce ne definește pe noi ca oameni, să fim empatici, să ne punem în locul persoanelor care au nevoie de ajutor, care au nevoie de sprijinul nostru. Nu neapărat doar atunci și dacă am fost și noi în situația lor, mai ales atunci când noi putem să facem ceva mai mult pentru ei, decât pot să facă alte persoane.”

Ana Trifan, donatoare

Autor:

Psihologul Tatiana Turchină a organizat un atelier despre cum Oricare femeie poate deveni mama și profesionista care își dorește, rămânând în echilibru cu sine. Gazdă a evenimentului a fost actrița Dana Ciobanu, iar Cătălin Josan a oferit un moment muzical de excepție.

...

Parteneri: iTicket, Chateau Vartely, Oriflame, Centru de Diagnostic German, Balkan Pharmaceuticals.

Parteneri media: TVR Moldova, Agora.md, Radio Chișinău, Ea.md, Ask a Mom.

„Vă mulțumim tuturor celor care au Celebrat Viața alături de noi, împreună am ctitorit un nou serviciu social marca Diaconia – un eveniment istoric în Programul În Brațele Mamei.”

Misiunea Socială Diaconia

Autor:

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal