Litvinenco susține candidatura lui Igor Grosu la funcția de președinte al PAS. Când va fi aleasă șefia formațiunii

Litvinenco susține candidatura lui Igor Grosu la funcția de președinte al PAS. Când va fi aleasă șefia formațiunii

Congresul extraordinar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul căruia urma să fie aleasă șefia formațiunii, se amână din cauza evoluției pandemice nefavorabile în țară, dar acesta va avea loc până în primăvară. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în cadrul unei emisiuni de la N4. 

„Am discutat ca acest congres să fie în primăvară. Sperăm că până atunci situația pandemică se va ameliora și vom fi în situația, în care să organizăm pe viu Congresul și atunci va fi aleasă o nouă conducere cu mandat deplin”, a spus acesta.

De asemenea, Litvinenco a respins informațiile potrivit cărora ar candida la șefia formațiunii politice.

„Nu m-am gândit. Dar puțin probabil, pentru că eu cred că avem un președinte interimar care a avut rezultate foarte bune și din punctul meu de vedere domnul Grosu ar trebui să devină președinte cu acte în regulă. Doamna Gavriliță dacă candidează va fi interesant, dar nu am auzit să își manifeste interes să candideze. Pentru că  domnul Grosu și-a anunțat această intenție, de aici și vine susținerea mea”, a spus Sergiu Litvinenco.

Totodată, ministrul a menționat că nu vede o problemă ca președinta Maia Sandu să participe la Congresul PAS.

„Eu nu aș vedea o problemă din punct de vedere juridic ca doamna președintă să vină la Congresul Partidului, având în vedere că este fondatoarea și a fost președinte în decurs de două mandate, dar care nu au fost finalizate”, a declarat ministrul.

Anterior, Igor Grosu a menționat că va candida la șefia partidului. 

„Eu o să candidez la funcția de președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate. Confirm că voi candida, ca să nu las loc de speculații”, a spus acesta, în cadrul unei emisiuni de la N4.

El spunea că nu cunoaște dacă și prim-ministra Natalia Gavrilița ar putea candida la șefia PAS.

Amintim că, în decembrie 2020, înainte de a fi învestită în funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a renunțat atât la calitatea sa de președintă a PAS, cât și la cea de membră a formațiunii politice. Funcția de președinte interimar PAS a fost preluată de prim-vicepreședintele Igor Grosu.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Litvinenco a înregistrat trei inițiative legislative prin care propune „responsabilizarea” unor șefi de instituții și fortificarea rolului CSM

Litvinenco a înregistrat trei inițiative legislative prin care propune „responsabilizarea” unor șefi de instituții și fortificarea rolului CSM

Litvinenco răspunde acid Procuraturii, numindu-i reacția „ușor obraznică”: Sper că nu a fost redactată la Londra, chiar dacă nu m-aş mira

Litvinenco răspunde acid Procuraturii, numindu-i reacția „ușor obraznică”: Sper că nu a fost redactată la Londra, chiar dacă nu m-aş mira

Igor Grosu și Natalia Gavrilița au felicitat cetățenii cu ocazia celor 30 de ani de independență

Igor Grosu și Natalia Gavrilița au felicitat cetățenii cu ocazia celor 30 de ani de independență

Advertoriale
Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Dosarul „Kuliok” revine pe masa procurorilor. Iurie Reniță: „Îmi declar disponibilitatea să prezint documentele pentru examinarea echidistantă a dosarului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.