Lucrările de reabilitare a 25 de km ai drumului național Bălți – Fălești – Sculeni au fost finalizate

Lucrările de reabilitare a 25 de km ai drumului național Bălți – Fălești – Sculeni au fost finalizate
foto: ASD

Lucrările de reabilitare a 25 de km ai drumului național Bălți – Fălești – Sculeni au fost finalizate la șase ani de la încheierea contractului. Acestea au fost executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti&C S.p.A (Italia), anunță Administrația de Stat a Drumurilor.

În acest scop, a fost instituită Comisia de recepție la terminarea lucrărilor formată din reprezentanți ai Administrației de Stat a Drumurilor, Ministerului Infrastucturii și Dezvoltării Regionale, companiei de proiectare și a antreprenorului, care a stabilit că lucrările sunt efectuate complet și calitativ, conform proiectului de execuție, caietului de sarcini și normativelor în vigoare. Tronsonul de drum finalizat începe de la orașul Bălți, km 4+800, continuând spre intersecția cu drumul R17 Făleşti – Pîrliţa, până la km 30+270.

Proiectul a inclus reabilitarea părții carosabile, construcția podeţelor, reabilitarea podurilor, construcția pasajului peste calea ferată, construcţia canalelor de scurgere, construcţia sistemului de drenaj şi relocarea conductelor de utilitate publică. De asemenea, au fost executate lucrări de instalare a panourilor informative și a indicatoarelor rutiere, executare a marcajului rutier de tip termoplast, amenajare a intersecțiilor și acceselor la proprietăți, cât și montare a pavilioanelor pentru pasageri.

Lucrările de reabilitare a segmentului finalizat de peste 25 de km ai drumului R16, au o valoare de peste 26 de milioane de euro, bani alocați din împrumutul oferit Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană pentru Investiții.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În acest an, vom avea Târg de Crăciun! Detaliile oferite de prim-ministra Gavrilița

În acest an, vom avea Târg de Crăciun! Detaliile oferite de prim-ministra Gavrilița

CtEDO va face publică pe 7 decembrie hotărârea în cauza fostului premier Vlad Filat contra Moldovei

CtEDO va face publică pe 7 decembrie hotărârea în cauza fostului premier Vlad Filat contra Moldovei

25 de familii ale lucrătorilor medicali decedați de COVID-19 vor primi ajutor din partea statului

25 de familii ale lucrătorilor medicali decedați de COVID-19 vor primi ajutor din partea statului

Advertoriale
Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 3
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
  • 4
    Fără procurori din România în comisia de evaluare a lui Stoianoglo. Motivul pentru care Mariana Alexandru a fost retrasă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.