„În anumite culturi apar forme de expresie care le definesc ideile și valorile. Grecii antici au avut miturile. După Al Doilea Război Mondial, muzica pop a definit cultura occidentală, în timp ce comuniștii aveau glumele politice. Comunismul este unicul sistem politic care a produs propriul tip de umor”, scrie jurnalistul britanic, Ben Lewis, autor al cărții „Ciocanul și Râsul: O istorie a comunismului, povestită prin bancuri”.

Poți spune întreaga istorie a comunismului prin glume

Afirmația de mai sus aparține, potrivit lui Lewis, unui fost prizonier al Gulagului sovietic, pe nume Simon Vilensky și definește, probabil, cel mai bine, o latură mai puțin vizibilă a acelui sistem politic. Bancurile, cu alte cuvinte sunt una din cele mai cunoscute moșteniri culturale ale regimului comunist, lucru care nu s-a prea întâmplat cu alte forme de guvernare de-a lungul istoriei.

Sursa bancurilor ar trebui căutată, probabil, în „suprarealismul” vieții de zi cu zi, adesea, plină de paradoxuri. Spre exemplu, deși economia socialistă trebuia să devină una a abundenței, adevărata stare de lucruri rămânea a fi departe de acest deziderat.  Cât însemnau cozile interminabile la diferite produse alimentare sau, arhicunoscuta birocrație.

Umorul a servit comuniștilor, în primii ani de după revoluție, drept armă culturală și propagandistică, prin care au fost ridiculizate viciile vechii burghezii. Acest lucru era temporar, credeau revoluționarii bolșevici, care își imaginau crearea unei lumi ideale în care umorul să nu mai fie necesar.

„În istoria luptelor de clasă, clasa muncitoare va râde ultima”, spunea unul dintre liderii comuniști, jurnalist de profesie, Mihail Koltsov.

N-a fost însă cazul, or lumea ideală  se construiește greu (sau deloc, în cazul nostru), iar bancurile au trecut de la un instrument de ironizare a vechii epoci, la funcția de „termometru social”, prin intermediul căreia, conform unor teorii, serviciile secrete ale regimurilor totalitare verificau starea de spirit a opiniei publice. De altfel, pentru a spune un banc, în timpul regimului comunist, era nevoie de mult curaj, atât din partea celui care îl spunea, cât și din partea ascultătorului.

„Fiecare glumă, este o mică revoluție”, afirma scriitorul englez, George Orwell, care încerca să explice importanța umorului în vremuri de oțel. Glumele politice, de altfel, au reflectat pentru cetățenii statelor comuniste esența regimului în care trăiau: absurdul.

În anumite perioade ale epocii, iar în unele cazuri, în toată existența de 70 de ani a utopiei, numită comunism, bancurile au fost și un motiv de condamnare la închisoare, sau mai rău, au figurat printre acuzațiile sentințelor pentru care unele persoane au fost condamnați la  pedeapsă capitală, deși acest lucru nu era prevăzut nicăieri. Situații foarte des întâlnite în timpul Marilor Epurări din anii 1937 – 1938, al Revoluției Maghiare din 1956 și al Primăverii de la Praga din 1968.

Simbolul umorului politic din Răsăritul Europei: Radio Erevan

Începând cu anii 1950, undeva la sud de Caucaz, în mica Armenie, pe str. Alek Manukyan 5, în clădirea Radioului Public Armenesc, apare o emisiune care, ulterior, avea să devină un simbol al umorului politic din întregul lagăr sovietic, de la Berlin și până la Vladivostok. Anume din această perioadă, Haykakan Radio sau Radio Erevan, ajunge în toate colțurile Europei, în mare parte grație bancurilor care abordau subiecte politice, legate de viața de zi cu zi, de dragoste și alte chestiuni cotidiene.

Structura acestor bancuri era simplă și era construită pe: Un ascultător întreabă Radio Erevan... și Radio Erevan răspunde...

Originalitatea glumelor produse de angajații de acolo se observă în răspunsurile la întrebările puse pentru echipei postului de Radio, care sunt neașteptate, echivoce, ambigue și,  în același timp, amuzante. Faima bancurilor ar fi pornit de la un realizator al unei emisiuni de radio, care vorbind despre diferențele dintre capitalism și socialism, a afirmat:

„În capitalism este exploatat omul de către om, în timp ce în socialism este invers”. 

Bineînțeles, acea persoană și-a pierdut munca. Din câte se cunoaște.

Originea reală a bancurilor însă rămâne la nivelul disputelor, întrucât unii susțin că serviciile secrete sau anumite persoane din Moscova le-ar fi răspândit intenționat. Cert este un lucru și anume că la o întâlnire a reprezentanților societăților de radio și televiziune din URSS, de cea mai mare atenție s-a bucurat reprezentantul Radioului din Erevan, care a transformat ședința într-un adevărat „stand-up”.

Critica subtilă la adresa conducerii care, de cele mai multe ori, era formată din birocrați, membri de partid, era și ea prezentă în bancurile acestui post de radio.

{{blockquote\?„Întrebare la Radio Erevan: Este adevărat ce se spune, că jumătate din membrii Comitetului Central sunt idioți?

Nu este adevărat. Jumătate din membri nu sunt idioți”.||Radio Erevan

Vremea grea înseamnă mai mult haz de necaz

Comunismul a fost o utopie fără margini, care însă a ajuns un eșec economic încă din prima zi. Cu toate acestea, a avut adepți, care au crezut mai mult sau mai puțin în realizarea acestui ideal. Având o armată și o securitate puternică și brutală, sistemul a rezistat câteva decenii.

Acest lucru însă s-a tradus în penurie economică, lipsa libertății și chiar a vieții private pentru cetățenii de rând. Toate cele enumerate au însemnat o sursă inepuizabilă de inspirație pentru a face haz de necaz.