
Drumul scumpirilor materialelor de construcții: legătura cauză-efect și prognozele specialiștilor pentru anul 2022 (VIDEO, INFOGRAFIC)
Restricțiile impuse de pandemie la începutul anului 2020 au schimbat, printre altele, și percepțiile oamenilor asupra modului în care își duc viața. Așa că mulți dintre cei care locuiau la bloc au decis să investească în case la sol, iar cei care stăteau cu chirie s-au hotărât să își cumpere propriul apartament sau să aplice la credite imobiliare. Psihologii susțin că vremurile crunte care s-au abătut asupra întregii planete au acutizat nevoile oamenilor de a se simți în siguranță, de a avea locuri în care să se refugieze. Nimeni, însă, nu le-a spus celor care au intrat la începutul anului 2020 în hora reparațiilor și a achizițiilor de imobile că bugetele pe care și le-au setat inițial se vor schimba dramatic în doar câteva luni. Și când zicem dramatic - exact asta avem în vedere.
・
Totul a început la finalul anului 2020 când s-a resimțit o acutizare a crizei stocurilor de materii prime. Prima și cea mai mare scumpire a venit din zona de producție a fierului. Prețul acestui material a crescut la începutul anului curent cu 30 și 50%. Nici lemnul nu a rămas în urmă la acest capitol și nici cheresteaua sau alte materiale de finisare.

Prețul metalului s-a dublat, în timp ce cei care aveau nevoie să cumpere cărămida și vopsele trebuiau să scoată din buzunare cu 15-20% mai mult. Cauza este aceeași și o strigă într-un glas toți actorii de pe scena afacerilor cu imobiliare și construcții: pan-de-mia.
Drumul scumpirilor, pavat de pandemie...
Având în vedere că multe dintre materiile prime vin din Rusia, Turcia sau China, blocajul cauzat de pandemia de COVID-19 la nivel de transport maritim a accentuat nevoia de materii prime, iar oferta locală a încetat să mai facă față cererii. Specialiștii precizează că, deși în fiecare an se înregistrează creșteri și descreșteri la prețurile materialelor de construcție, ceea ce s-a întâmplat în segmentul de timp 2020-2021 este un fenomen atipic.

De aici și efectul de domino...
Primii afectați de scumpirea materialelor de construcții sunt producătorii și distribuitorii. Apoi scumpirea este resimțită de constructori și dezvoltatori, care fie sunt nevoiți să-și asume pierderile și profitul redus, fie să crească la rândul lor prețurile și să transfere o parte din greutatea pierderilor sale pe umerii cumpărătorului.
Cel mai afectat rămâne a fi totuși, omul simplu...
care nu doar că plătește un preț mai mare, ci este nevoit să trăiască în nedumerire pentru că specialiștii, deocamdată, strâng din umeri atunci când sunt întrebați pe când se prevede o revenire la normal.
Creșterea prețurilor - necesitate sau mișcare oportunistă?
De la începutul anului 2020 pandemia a afectat mai multe industrii care s-au pomenit cu fabrici închise, oameni disponibilizați și goluri în stocuri. Actorii de pe piața de construcții și imobiliare nu au ratat momentul și au profitat de stocurile mici pentru a crește prețurile.
De exemplu, pentru metalele industriale, cum ar fi cuprul sau aluminiul, scumpirile pe pieţele internaţionale au fost de aproximativ 80%, respectiv 56% în ultimul an.
Oţelul a fost în centrul unor creşteri istorice în China. Pe bursa din Shanghai, în anul 2021, barele de oţel armat sunt cu aproximativ 50% peste nivelul de anului 2020. Cel mai scump material este cheresteaua, la niveluri aproape triple într-un an, pe bursa futures din SUA.
Scumpirea lemnului a adăugat, în medie în SUA, un cost suplimentar de peste 24.000 de mii de dolari unei locuințe noi.
De la creșterea prețurilor la materiale până la explozia prețurilor la imobiliare este doar un pas...
Am discutat cu Victor Cernomorcenco, specialist imobiliar în cadrul companiei AccesImobil, despre impactul pe care îl pot avea aceste scumpiri asupra imobilelor. Specialistul recunoaște că în ultimul an prețurilor apartamentelor au crescut în medie cu 15-20%:

„Au crescut atât prețurile pentru apartamentele noi cât și pentru cele din blocuri vechi. Există mai mulți factori care au contribuit la scumpiri. Printre aceștia: migrarea spre capitală a populației din raioane, creșterea remitențelor din partea moldovenilor care lucrează peste hotare dar și creșterea prețurilor la terenuri și la materialele de construcție”.
Autor:
Cernomorcenco precizează că scumpirea materialelor de construcție a condus la creșterea prețurilor la apartamentele care se află în faza de construcție.
„Multe companii de construcții nici nu afișează prețurile pentru proiectele noi care se află la etapa inițiala de fundament deoarece prețurile materialelor de cosntrucție nu sunt stabile în prezent. Aceste scumpiri ale apartamentelor noi influențează scumpirea apartamentelor vechi. Asistăm la un efect in lanț: proprietarii de apartamente vechi care vor să își îmbunătățească condițiile de trai (vor să își procure un apartament în bloc nou) sunt nevoiți sa crească prețurile la apartamentele vechi pentru a ține pasul cu cele noi. Au de pierdut cel mai mult cei care până acum nu au niciun imobil, cei care vor sa devină pentru prima dată proprietari”
Autor:
Cumpărăm sau mai așteptăm?
Victor Cernomorcenco susține că cei care sunt in cautarea unui bun imobil trebuie să înceapă prin definirea clară a criteriilor pe care trebuie sa le aibă locuința pe care vor sa o procure.
De asemenea, să se informeze din start cu privire posibilitățile financiare pe care le au (vor achita cash sau va trebui sa acceseze un credit ipotecar). Să analizeze fiecare ofertă minuțios, să se adreseze la un specialist imobiliar care le -ar deschide mai multe uși decât ar face-o de unii singuri pe cont propriu. Prețurile în 2022 vor rămâne practic la situația care există în prezent pe piață. O scădere a prețurilor sau o corecție a acestora va fi, dar nu mai mare de 5%”, Victor Cernomorcenco, specialist imobiliar în cadrul companiei AccesImobil.
Autor:
Legătură cauză-efect
Un factor important în fenomenul creșterii prețurilor la materialele de construcții este și cursul valutar, care fluctuează frecvent. Menționăm aici și prețurile crescute la carburanți. Rafinăriile din Europa şi-au redus producția, dar, totodată şi-au majorat exporturile de combustibil, motiv pentru care crește prețul benzinei.
...sau „efectul fluturelui”
Economiștii cataloghează scumpirea materialelor de construcție drept un „efect al fluturelui”, care a început cu criza containerelor din China a afectat economiile globale. Cererea pentru containere a devenit atât de mare, încât prețul lor a explodat, de la o medie de 2.000 de dolari pentru un container la finalul anului trecut, până la prețuri de 8.000-12.000 de dolari per container, ducând astfel la blocaje ale mărfurilor și, respectiv, la scumpiri ale unor produse.Potrivit Bloomberg în mijlocul acestei crize, Thailanda nu a putut să își transporte orezul, Canada - mazărea, India -zahărul, iar SUA nu au reușit să exporte soia. Iată cum o bătaie de aripă dintr-o parte a lumii a afectat, la nivel global, toate țările implicate în lanțul de exporturi-importuri.
***
Dragă cititorule, dacă ai ajuns până aici înseamnă că subiectele pe care la abordăm îți sunt interesante. Ne-am bucura nespus dacă am putea conta pe susținerea ta pentru a putea, în continuare, să ne facem meseria corect și echidistant. Dacă vrei să pui umărul la creșterea unei redacții de jurnaliști născuți și făcuți să lucreze pentru tine, devino șeful nostru. Mai multe detalii - aici.