Navalnîi a fost nominalizat pentru Premiul Saharov privind libertatea de gândire

Navalnîi a fost nominalizat pentru Premiul Saharov privind libertatea de gândire

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost nominalizat, luni, pentru Premiul Saharov privind libertatea de gândire, acordat de Parlamentul European, în contextul în care aleşii europeni doresc să menţină atenţia publică asupra mişcării prodemocraţie care a fost interzisă în Rusia, scrie Digi24.

În vârstă de 45 de ani, Navalnîi execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare în Rusia pentru încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată, acuzaţii respinse de către disidentul rus.

Uniunea Europeană a impus sancţiuni asupra unor oficialităţi ruse în legătură cu otrăvirea şi întemniţarea lui Alexei Navalnîi. Moscova respinge însă toate acuzaţiile Occidentului şi susţine că UE se amestecă în problemele sale interne.

Publicitate

„Este esenţial ca noi, în Parlamentul European, să ne confirmăm sprijinul constant pentru Navalnîi şi să subliniem că starea sa este responsabilitatea preşedintelui (rus) Vladimir Putin”, a declarat eurodeputatul olandez Peter van Dalen.

Ceilalţi nominalizaţi din acest an pentru Premiul Saharov sunt un grup de femei afgane care luptă pentru drepturile omului, activista Sultana Khaya, care militează pentru dreptul de autodeterminare al populaţiei din Sahara Occidentală, fosta preşedintă interimară boliviană Jeanine Anez, acuzată de putere de ”lovitură de stat” contra guvernului fostului preşedinte Evo Morales şi întemniţată, şi organizaţia pentru drepturile omului Global Witness.

Pe 14 octombrie va fi stabilită o listă scurtă cu trei finalişti, iar câştigătorul ediţiei din acest an al Premiului Saharov va fi anunţat pe 21 octombrie. Ceremonia de înmânare a premiului va avea loc în 15 decembrie în cadrul sesiunii plenare a PE.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, în valoare de 50.000 de euro, este decernat anual. Acesta a fost introdus în 1988 de Parlamentul European, iar primul laureat a fost Nelson Mandela. Premiul este acordat celor care au o contribuţie excepţională în lupta pentru drepturile omului în întreaga lume și a fost numit în onoarea fizicianului şi disidentului politic sovietic Andrei Saharov.

Anul trecut, acest premiu i-a fost acordat opoziţiei democratice din Belarus.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal