Ca orice produs, ale cărui origini se află în istoria nescrisă sau scrisă mult mai târziu, din auzite, și apariția cafelei ține de domeniul legendelor sau mai bine zis, al faptelor greu de verificat. Cu toate acestea, există două versiuni care vin să ateste modul în care a fost descoperită cafeaua, întâmplător sau nu, aceasta devenind, pentru început, un element indispensabil în cadrul religiei - fie ea creștină sau islamică.

Cafea, kahve sau de unde vine cuvântul și... boabele

Pentru prima dată, termenul „coffee” apare menționat în dicționarul limbii engleze, ediția anului 1582. Acesta este o preluare de la olandezul „koffie”, care nu reprezintă nimic altceva decât o traducere fonetică a cuvântului „kahve”, utilizat pentru a desemna această băutură în Imperiul Otoman. Până aici, totul este clar și bine definit.

Dezbaterile încep însă la capitolul originii acestui cuvânt, care se presupune că ar veni de la verbul arab „qahwah” care se traduce prin „a face să dispară foamea”. O altă teorie susține că este vorba, de fapt, despre substantivul „quwwa”, ce înseamnă putere, energie și numele provinciei medievale etiopiene de unde a provenit cafeaua, ceea ce denotă că planta ar fi fost exportată din Africa în Peninsula Arabă, mai exact prin zona Yemenului de astăzi.

În zonele sălbatice și muntoase ale provinciei Kaffa din Etiopia, cafeaua creștea de milenii, însă nu este cunoscut momentul în care oamenii au început să o consume. Legenda care încearcă să ne explice felul în care a apărut cafeaua, are la bază niște capre, cel puțin fericite, dacă nu, înnebunite.

Despre originea propriu-zisă a cafelei ne povestește un autor pe numele său Antoine Fustus Nairon, care în scrierile sale, vorbește despre un păstor etiopian pe nume Kaldi, care ar fi trăit prin sec. al IX d.Hr. Fiind pe câmp cu turma sa de capre, acesta a observat că, de la o vreme ale sale capre, erau cam pline de energie sau cum se spune pe meleagurile noastre „gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place”. Cercetând mai atent situația, și-a dat seama că este vorba despre niște boabe roșii, pe care le-a gustat și el, observând că acestea nu sunt otrăvitoare și că-i oferă un boost de energie și un sentiment de „refresh”. Mai mult, legenda ne spune că „ieșeau poezii și poeme din el”, ceea ce e greu de apreciat în acest moment.

Legenda descoperirii cafelei ilustrată - sursa: WayCap

Încântat de descoperirea sa, a luat câteva boabe și a plecat la mănăstirea din apropiere, să le prezinte călugărilor de acolo, aflați în căutare de soluții pentru a rămâne cât mai treji la rugăciunile de noapte, probabil. Inițial, ei au asociat aceste boabe cu „lucrul diavolului” dar, după ce le-au aruncat pe foc, au mirosit aroma și le-au turnat în apă fierbinte, și-au schimbat părerea.

Realitatea, în acest caz, este că, cel mai probabil, primii consumatori de cafea au fost cei din poporul etiopian Oromo, care măcinau boabele nedecoricate și amestecau pasta cu grăsime animală până ce obțineau niște bile pe care le consumau războinicii. Efectul stimulator al acestora, a fost asociat de multe ori cu ceva divin, practicat de războinici, șamani și preoți.

O altă legendă ne spune că, de fapt, cafeaua ar fi existat deja în peninsula Arabică. Astfel, un șeic arab și câțiva prieteni au fost exilați în deșert. Pentru a nu muri de foame, aceștia s-au hrănit cu o supă din fructele roșii ale unui copăcel, găsit întâmplător. Faptul că după ceva timp au revenit vii și nevătămați, deși erau considerați morți, a fost calificat de locuitorii orașului, drept un adevărat miracol, iar băutura, numită „Mocha”, a fost considerată un dar divin.

Din păcate, nici una dintre aceste legende nu poate fi verificată, însă un lucru este cert, și anume că Etiopia, pe lângă faptul că este leagănul umanității, este și leagănul cafelei.

„Vinul Arabiei”

Cele mai credibile dovezi despre cultivarea plantei de cafea și utilizarea boabelor în consumul zilnic apar în mănăstirile sufite din Yemen, pe la mijlocul sec. al XIV-lea. Evident, cafeaua era folosită de către călugări din două motive: le permite să rămână treji cât e noaptea de lungă pentru a asista la rugăciune, în același timp, era folosită în timpul postului, fiind cunoscută ca un inhibitor al senzației de foame.

Din Yemen provine și cel mai popular soi de cafea, Cafeaua Arabica, care este estimată la 60% din producția totală de cafea, la nivel mondial.

Pentru că musulmanilor le este interzis să consume alcool, cafeaua a căpătat, de-a lungul istoriei, denumiri precum „vinul Arabiei” sau „vinul Islamului” ori „beția sobră”. Până în sec. XVII, comerțul cu boabe de cafea a fost în mâinile arabilor, situație care s-a menținut până ce câțiva negustori europeni au reușit să aducă în patria lor boabele de cafea.

Cum arătau primele cafenele - foto: Drinking Cup

De altfel, în Arabia, ulterior Egipt și Imperiul Otoman, au apărut și primele localuri dedicate consumului de cafea, cunoscute drept „școli ale înțelepților” sau, mai degrabă, adevărate precursoare ale scărilor de bloc, unde lumea se aduna și discuta, sau... bârfea. Băutura a ajuns atât de populară, încât un guvernator otoman al regiunii Arabia, a încercat chiar să o interzică, plătind cu viața pentru acest decret, după ce sultanul a declarat cafeaua drept „ceva sacru”.

De altfel, un lucru este interesant de remarcat. Legislația din Imperiul Otoman, permitea femeilor să divorțeze de soții lor dacă... acestea nu-și primeau rația zilnică de cafea. Bineînțeles, nu era prevăzut în mod expres acest lucru, însă putea fi un motiv invocat pentru a divorța, deși până în prezent, acesta este un subiect de dezbateri. O asemenea tradiție ar fi, în continuare, prezentă și practicată în Arabia Saudită.

Cultivate în serele din Olanda și alte țări europene sau pe teritoriul coloniilor, precum insula Java sau provincia africană Kenya ori Columbia din America de Sud, cafeaua a ajuns să fie o marfă disponibilă și accesibilă la nivel internațional. Astfel, pe la 1570, cafeaua ajunge pentru prima dată în Italia, la Veneția.

În 1615, papa Clement al VIII-lea, repetă gestul guvernatorului musulman din Arabia și spune că băutura e a diavolului, însă și aici, la presiunea populației, pontiful cedează și renunță la ordinul de a interzice cafeaua. Peste 30 de ani, la Roma este atestată prima cafenea.

În perioada Revoluției Americane, consumul de cafea a crescut semnificativ în rândul locuitorilor celor 13 colonii britanice, din moment ce a bea ceai era perceput ca fiind un gest lipsit de patriotism.

Cine aduce cafeaua în Europa și Lumea Nouă

Dacă musulmanii consumau cantități impunătoare de cafea, având în vedere interdicția impusă de religie în privința alcoolului, atunci în Europa lucrurile stăteau cu totul atlfel. Locuitorii bătrânului continent consumau cantități imense de bere (unele surse indică faptul că un german consuma până la 400 de litri de bere anual) și vin, întrucât apa nu era întotdeauna sigură de băut. În acest context, alternativa oferită de cafea și ceai, a fost mai mult decât binevenită.

În secolul al XVII-lea, olandezii dominau comerțul naval în zonă și vor aduce cantități imense de boabe de cafea pe piețele europene de pe insulele din Indonezia, Java, Sumatra, Sulawesi și Bali. În 1714, primarul orașului Amsterdam a oferit drept cadou, regelui francez Ludovic al XIV-lea, o plantă de cafea, pe care regele, la rândul său, a oferit-o grădinii botanice regale. În același timp, francezii vor aduce plantele de cafea în Martinique, în anul 1723, sub comanda ofițerului de marină, Gabriel de Clieu.

Peste 50 de ani de la aducerea primelor boabe de cafea în America de Sud, o statistică a vremii arăta că în insula Martinique erau în jur de 18 milioane de arbori de cafea. De aici a provenit și cafeaua braziliană, adusă de Francisco de Mello Palheta, care a obținut câteva boabe de cafea, ascunse într-un buchet de flori, de la soția guvernatorului Guyanei Franceze.

Planteție de cafea - începutul secolului XX - foto: New York State Archive

În Balcani și în Europa Centrală și de Est, lucrurile stau puțin altfel, din moment ce o parte a acestor zone s-au aflat sub controlul direct al otomanilor. Astfel, se presupune că în zona Europei Centrale cafeaua a ajuns grație turcilor, care au ocupat Ungaria după bătălia de Mohacs din anul 1526. Peste mai mult de un secol, după asediul Vienei de la 1683, cafeaua este introdusă și în Austria de un ofițer polonez, care anterior fusese spion al regatului în imperiul Otoman. Ofițerul, pe numele său Jery Franciszek Kulczycki, și-a deschis o cafenea după ce a cumpărat toți sacii de cafea rămași în urma retragerii trupelor otomane de la Viena.

Tot la Viena a apărut, probabil, și prima cafea cu lapte și zahăr din Europa, numită Kapuziner, cunoscută astăzi și sub numele de cappuccino.

Cam în aceeași perioadă, apare cafeaua și în Anglia, unde către 1675 erau atestate circa 2.000 de localuri unde se consuma acest „vin al islamului”, prima fiind deschisă în anul 1652 de către Pasqua Rosée. Acesta a mai deschis o cafenea la Oxford. 20 de ani mai târziu, același Rosée a deschis prima cafenea din Franța, la Paris, în Place Saint-Germain. În 1689, în capitala Franței s-a deschis și cafeneaua Procope, un local îndrăgit de filosofi, precum Voltaire, Diderot, Rousseau, Benjamin Franklin.

Circulația ideilor și a viziunilor, dezbaterile pe teme politice și religioase, contestarea regimului monarhiei absolute, toate acestea au făcut din cafenelele franceze, adevărate locuri în care s-a născut revoluția. De altfel, la 12 iulie 1789, Camille Demoulins a dezbătut cu mai mulți localnici, ce culoare trebuia să aibă revoluția, după care a ținut un discurs referitor la necesitatea răsturnării aristocrației. Două zile mai târziu, închisoarea Bastiliei a căzut.

Cafenelele engleze mai erau numite și „Penny Universities” deoarece pentru doar un penny, oricine putea savura cafeaua, în timp ce-i asculta pe cei mai înțelepți oameni din țară, din moment ce a discuta chestiuni politice sau religioase în baruri, nu era cea mai potrivită alegere.

Cafenele, interzise din cauza unor posibile revolte

Un lucru important de menționat este că aceste localuri, unde oamenii se adunau să discute și să consume cafea sau ceai, au fost printre cele care au produs „germenii” iluminismului, din moment ce se adunau inclusiv filosofi sau politicieni, ca să discute chestiuni destul de importante privind guvernarea, societatea sau natura. La un moment dat, regele Carol al II-lea a încercat să interzică aceste localuri „din cauza efectelor diavolești și periculoase” ale activității acestora, însă a fost nevoit să își retragă decretul cu două zile înainte ca acesta să intre în vigoare.

Interesant este că femeile nu prea aveau acces în primele cafenele din Anglia, iar în 1672, ar fi existat o petiție a femeilor împotriva cafeneleor, acesta find nemulțumite de faptul că bărbații lor ar fi devenit impotenți și lipsiți de atenție după ce-și petreceau întreaga zi în cafenea.

Penny Universities - foto: The Coffee Crusaders Blog

Într-o altă ordine de idei, o teorie legată de istoria jurnalismului, susține că acesta ar fi luat naștere în astfel de localuri, unde se spuneau cele mai noi știri și se discutau idei.

Ironic însă, deși cafeaua a eliberat popoarele europene și cele din America de Nord de sub tiranie, producerea ei a adus tiranie în rândul popoarelor din Africa și Asia. Despre asta a scris și călătorul francez J.H.B. de Saint Pierre care spunea: „nu știu dacă cafeaua sau zahărul sunt esențiale pentru fericirea Europei, dar știu sigur că aceste două produse sunt responsabile de nefericirea a două mari regiuni ale acestei lumi: America, care a fost depopulată pentru a avea unde să fie întinse plantațiile și Africa, cea care a fost depopulată pentru a avea oameni care să le cultive și să le îngrijească”.