Dacă ar fi să întrebăm în spațiul public ce clădiri istorice s-au restaurat în ultimii ani, în mare parte vom avea două răspunsuri: Sala cu Orgă și Clădirea Muzeului Național de Artă. 

Ambele clădiri au fost restaurate din granturile oferite de Guvernul României. Dincolo de lucrările în care a fost implicat statul nostru, ultima vreme observăm cum tot mai multe clădiri istorice revin în circuitul social și economic al orașului. Atât proprietarii, cât și cei care își dezvoltă afaceri în monumente de arhitectură fac restaurări, reconstrucții, reparație, reabilitare etc. Ceea ce bucură foarte mult. Poate chiar mai mult decât ar restaura statul un monument de arhitectură, care, de regulă, va găzdui un muzeu sau o instituție culturală.

Chiar dacă este o tendință mult așteptată puține dintre lucrările efectuate corespund normelor de restaurare a unui bun istoric. 

Încă n-am văzut niciun proiect de acest gen fără să fie criticat. Nu s-a făcut restaurare, nu s-au utilizat materiale corespunzătoare, nu s-au păstrat elementele etc. Și de multe ori critica-i argumentată. Intervențiile care se fac, în foarte puține cazuri corespund regulilor de restaurare. 

Cauzele restaurărilor necorespunzătoare:

Lipsa unor reguli,

Lipsa ajutorului financiar,

Lipsa unui număr suficient de specialiști în domeniu.

 Lipsa regulilor

Nici la nivel național, nici la la nivel local nu avem niciun act sau regulament în care să fie indicate regulile conform cărora pot fi realizate lucrări de restaurare sau ce lucrări pot fi considerate lucrări de restaurare. Așa cum scriam într-un articol precedent, tot ceea ce avem pentru protecția acestui domeniu sunt actele internaționale la care Republica Moldova este parte și Legea ocrotirii monumentelor din 1993. Acestea sunt însă insuficiente atunci când vine vorba de reguli și când vorbim despre lucrări de restaurare. În practica internațională dispunem de foarte multe ghiduri care oferă recomandări pentru astfel de lucrări.

Exemplu de ghid din Oradea.

Exemplu de ghid de restaurare din Timișoara.

Sigur că, ghidurile sunt de multe ori parte vizuală a unor reglementări clare care se regăsesc în alte acte ale autorităților. În unele cazuri aceste reguli sunt și în planurile urbanistice ale orașelor (cum e cazul Sibiului de exemplu). 

Chiar dacă noi nu dispunem de niciun regulament similar, iar pentru centrul istoric încă n-avem elaborat planul urbanistic, Urbanlab Chișinău lansase câțiva ani în urmă un ghid de restaurare a clădirilor din Chișinău.

Ghidul n-a fost aprobat de vreo autoritate, însă este public și poate fi consultat. 

Lipsa ajutorului financiar din partea statului

În Constituția Republicii Moldova avem articolul 59 care sună așa: Protecţia mediului înconjurător şi ocrotirea monumentelor. Astfel, protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean. Fiecare dintre noi este obligat să protejeze patrimoniul cultural al țării. Proprietarii monumentelor de arhitectură sunt cei mai vizați atunci când vine vorba de conservarea monumentelor de arhitectură. Pentru că ei sunt cei care ar trebui să investească bani în lucrările de conservare și păstrare a monumentelor. Orice fel de intervenții asupra unui monument de arhitectură, realizată după acele reguli internaționale de care scriam mai sus, sunt foarte costisitoare.

Dincolo de lipsa ajutorului din partea statului, nici instituțiile noastre nu au o experiență prea bogată în administrarea programelor pentru restaurarea monumentelor de arhitectură. 

Cum se întâmplă în alte țări?

De pildă, în Polonia proprietarii pot accesa trei tipuri de fonduri pentru lucrări de restaurare: local, național și european. Din fondurile naționale și locale se pot acoperi de la 50% din costurile totale. În cazurile monumentelor de categorie națională se acoperă toate cheltuielile proiectelor. Cele mai ample proiecte de restaurare sunt implementate din granturile fondului european.

În România persoanele fizice pot beneficia de ajutor din partea Ministerului Culturii și din partea administrațiilor publice locale.  

În cazul altor entități statul oferă ajutor pentru restaurarea monumentelor prin Institutul Național al Patrimoniului care administrează Programul național de restaurare a monumentelor istorice (PNR).

Dincolo de aceste două posibilități, până azi Guvernul (Ministerul Culturii dar și atenție, Ministerul Dezvoltării Regionale) României a administrat câteva Programe ample care vizau acordarea granturilor pentru proiecte de restaurare.

De pildă, Ministerul Dezvoltării Regionale din România a gestionat Programul Operațional Regional (2014-2020) iar una din obiectivele programului suna în felul următor: Axa prioritară 5: Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Suma alocată pentru această axă din cadrul căreia au putut să beneficieze ONG-uri, APL-uri, APC-uri, unități de cult este de 466,5 milioane de euro! Dincolo de asta, Ministerul Culturii administrează diverse programe care vizează patrimoniul cultural (Programul Ro-Cultura - cu un buget de 33,9 milioane de euro). 

Desigur că, multe din aceste granturi sunt oferite doar pentru statele membre ale Uniunii Europene, însă există programe la care poate aplica și Republica Moldova. Instituțiile statului nostru ar trebui să fie cele mai interesate de programe care vizează finanțarea lucrărilor de restaurare. Programe pe care le-ar administra și la care ar putea aplica diferite entități. 

Granturi accesibile pentru cei din Republica Moldova

1. Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală. Este unicul program de conservare culturală al Guvernului SUA, care oferă finanţare directă, sub formă de granturi mici, pentru conservarea patrimoniului din alte ţări. La acest fond pot aplica și entitățile din Moldova. Se oferă două tipuri de granturi: mici (între de 10.000 și 200.000 de dolari) și mari (între 200.000 și 800.000 de dolari). Concursul are loc anual și, începând cu 2001, a finanțat mai multe obiecte: Rezervația cultural-naturală "Orheiul Vechi", Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Căușeni, restaurarea obiectelor sălii tezaurului a Muzeului Național de Istorie, elaborarea schiței de proiect pentru restaurarea Cetății Soroca, conservarea limbii găgăuze și a tradițiilor culturale pe cale de dispariție în Moldova și altele.

2. Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”. A oferit recent fonduri pentru restaurarea a 10 obiective pe ambele maluri ale Nistrului dar și pentru elaborarea documentației inițiale pentru obiective așa cum este Circul. Nu cunosc dacă acest apel este deschis anual.

Lipsa calificării multor specialiști atestați

Nu orice arhitect poate realiza proiecte de restaurare a unei clădiri istorice. Este necesară obținerea atestării anume în acest domeniu. Astăzi avem 140 de specialiști atestați pentru a elabora proiectele care țin de patrimoniul construit și 31 de verificatori atestați în acestui domeniu. Cunoaștem că la atestarea acestora se susține un examen. Nu este clar dacă cei care coordonează examenul au studii în domeniul restaurării și nici nu este clar de ce aceste atestări nu sunt coordonate de organul principal de protejare a patrimoniului cultural (Ministerul Culturii). Din aceste considerente nu ne putem da seama câți dintre ei sunt într-adevăr specializați în domeniul restaurării și câți nu au absolut nicio tangență cu ea. Totuși, Ministerul Culturii, în cadrul programului Twinning, în anii 2018 - 2019, a organizat un curs de training de nouă luni privind Conservarea Arhitecturală, la care au participat aproximativ 20 de arhitecți și ingineri. Altfel de cursuri similare n-au fost organizate.

Mai mult decât atât, așa cum scriam mai sus - reguli nu sunt și nici susținere financiară nu există. O singură lege și două registre nu sunt suficiente pentru a proteja și pentru a include toate obiectele de patrimoniu în circuitul social, turistic și economic al statului. Pentru ca lucrurile cu adevărat să se schimbe avem nevoie de o viziune mult mai complexă. Iar dacă acest lucru nu ne reușește din start e nevoie să facem cel puțin pași mici pentru ca lucrurile cel puțin să se schimbe: reguli clare, lege clară, ajutor financiar și arhitecți care cunosc cu adevărat acest domeniu. 

Ținând cont de toate cele expuse mai sus, consider că cei care au restaurat clădirile istorice din Chișinău în ultimii trei ani și le-au introdus în circuitul nostru urban din nou, au făcut un lucru extraordinar pentru oraș. 

P.P.S. Protejarea patrimoniului cultural este unul din obiectivele Uniunii Europene (articolul 3, alineatul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că UE „veghează la protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european”) și ținând cont de faptul că aceasta este direcția spre care dorește să înainteze țara noastră, este necesar să ne schimbăm atitudinea față de monumentele noastre istorice.