
Prețul la gaze pentru consumatori rămâne neschimbat în luna octombrie
Contractul de livrare a gazului către R. Moldova a fost prelungit cu o lună, a anunțat viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, într-o conferință de presă, în care a oferit detalii despre contractul de livrare a gazelor pentru Republica Moldova. De asemenea, ministrul a mai precizat că, deși R. Moldova va plăti Gazpromului, în luna octombrie, 790 USD pentru o mie de metri cubi de gaz natural, acest lucru nu se va reflecta și în facturile consumatorilor.
・
Spînu a explicat faptul că pe piață este o situație anormală, cu toate acestea, până la momentul în care vor fi finalizate negocierile, prețul la facturile pentru gaz pentru persoanele fizice și cele juridice va rămâne neschimbat.
„Indiferent de contractele semnate, prețurile în facturi nu se va schimba nici pentru gospodării, nici pentru persoanele fizice. Am discutat cu Moldovagaz ca să asigurăm cetățenii. Guvernul nu va permite ca anomalie de pe piață să afecteze bugetul cetățenilor. Vă garantăm că vom ține prețurile la control. Vom găsi soluții să nu fie operată nicio schimbare în facturile oamenilor”, a spus Andrei Spînu.
Termenul de o lună, pentru care a fost prelungit contractul vechi, a fost necesar pentru a finaliza toate discuțiile între Moldovagaz și Gazprom pentru prelungirea contractului în cele mai bune condiții.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a infirmat informațiile, precum că Guvernul nu ar fi implicat în discuțiile cu privire la contractul cu Gazprom.
Spînu a mai anunțat că discuțiile cu reprezentanții Gazprom pentru semnarea unui contract pe termen mai lung vor continua săptămâna viitoare, la forumul internațional al gazelor la Sankt Petersburg, la care va participa.
Totodată, Spînu a mai explicat că Guvernul caută soluții pentru moldovenii cu venituri mici.