Alegeri UTAG: Un reprezentant al BeCS și un independent luptă, duminică, pentru voturile locuitorilor din Copceac

Alegeri UTAG: Un reprezentant al BeCS și un independent luptă, duminică, pentru voturile locuitorilor din Copceac

La alegerile de duminică din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, în circumscripția 30, Copceac, în turul doi se vor confrunta Nicolae Dragan și Valerii Manastîrlî. Primul reprezintă Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, iar cel de-al doilea candidează independent.  

Cine este Nicolai Dragan

Potrivit Moldova Curată, Nicolai Dragan candidează ca reprezentant al Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS). Are studii în domeniul ingineriei, dar și în domeniul juridic. Din 1992, adică de la fondare, și până în prezent, este președinte al colhozului „Pobeda”. Nicolai Dragan a făcut parte și din legislatura precedentă a Adunării Populare, 2016-2021, cand a fost președintele Comisiei pentru agricultură, industrie prelucrătoare, resurse naturale și mediu.

Publicitate

Anterior a mai ocupat funcția de deputat, în 2012-2016 a reprezentat Partidul Comuniștilor în Adunarea Populară, iar fostul președinte comunist, Vladimir Voronin i-a oferit Titlul onorific de Om Emerit.

Avere și interese personale

Colhozul „Pobeda” este unul bogat, judecând după venitul din vânzări obținut în anii 2017-2019. Potrivit portalului Infobase.md, acest colhoz a înregistrat în ultimii trei ani un venit total de 139,7 de milioane de lei. Totuși, Nicolai Dragan indică un salariu relativ mic din administrarea lui. Potrivit declarației de avere și interese personale depuse la Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia, care reflectă câștigurile din ultimii doi ani, el a obținut un venit salarial de circa 145 de mii de lei, adică în jur de 6.000 de lei lunar. Din darea în arendă a unui bun, familia Dragan a primit în aceeași perioadă peste 7.000 de lei. Familia deține trei terenuri agricole situate în satul Copceac, satul lui de baștină, de asemenea și o casă de locuit cu suprafața de circa 120 de metri pătrați, care se află tot în satul Copceac. Dragan mai indică în documentul de la CEC din Găgăuzia o mașină de model Audi 6, însă nu indică valoarea ei.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nicolai Dragan a declarat anul trecut că din 2020 cooperativa colectivă „Pobeda” va putea conta pe primirea de subvenții din bugetul de stat al Republicii Moldova, după ce au fost operate unele modificări la statutul întreprinderii. El a mai motivat că „Pobeda” plătește peste cinci milioane de lei anual impozite și merită aceste subvenții.

Cine este Valerii Manastîrlî

Valerii Manastîrlî are 49 de ani și este zootehnician de formare. În prezent, este antreprenor și lucrează la Investsoil SRL, companie al cărei fondator este. În plus, este și consilier în Consiliul local.

Venitul salarial, pe care îl declară candidatul de la locul său de muncă este, pentru anii 2019 - 2020, de 66.240 de lei. Alte 91.200 de lei mai provin din arenda unui imobil. De asemenea, candidatul mai indică cinci terenuri agricole, în posesia cărora a intrat între anii 2003 - 2020, valoarea fiecăruia dintre care este de câte 5.000 de lei. Valeri Manastîrlî mai indică și două case de locuit - una de 222 de metri pătrați și cu valoarea de 461.223 de lei, iar alta de 51 de metri pătrați și cu valoarea de 490.230 de lei. Acesta mai declară un automobil SEAT, fabricat în anul 2001, în valoare de 86.730 de lei și un excavator pe care l-a achiziționat în 2015 cu 334.050 lei.

Conflicte cu incendii la Copceac

În vara acestui an, presa a relatat despre un conflict între fermieri din satul Copcean. Mai exact, în seara de 18 iunie 2021 o persoană necunoscută a dat foc unei combine și semănători ce aparținea unui arendator de teren din satul Copceac, UTA Gagauzia. Proprietarul tehnicii agricole este Valerii Manastîrlî, iar tehnica agricolă incendiată se afla la alt fermier din zonă în momentul incendiului.

Potrivit copceac.md, la mijloc ar fi vorba de un conflict de interese, în condițiile în care Valerii Manastîrlî și-a manifestat nu o dată susținerea intereselor cotașilor. În 2020, întreprinderea lui Valerii Manastîrlî a început să încheie contracte de închiriere a terenului agricol, ceea ce a provocat nemulțumirea așa-numitului colhoz care activează în satul Copceac.

Amintim că duminică, 3 octombrie, în Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia vor avea loc din nou alegeri pentru Adunarea Populară. Asta după ce în urma scrutinului din 19 septembrie, au fost aleși doar 18 din cei 35 de deputați. În 11 circumscripții se va organiza turul doi, întrucât niciunul dintre candidați nu a reușit din prima să acumuleze 50%+1 din voturi. În alte șase circumscripții vor fi organizate alegeri noi, deoarece prezența la urnele de vot a fost scăzută.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal