
Ministrul Finanțelor explică de ce a fost nevoie de majorarea cu 2 millioane de lei a cheltuielilor prevăzute pentru Președinție
Proiectul de modificare a legii bugetului a fost prezentat deputaților de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. Totuși, unele puncte din document au creat o serie de întrebări din partea aleșilor poporului. De exemplu, deputatul socialist, Petru Burduja a vrut să știe de ce Președinției Republicii Moldova i-au fost alocate încă două milioane de lei pentru cheltuieli suplimentare.
・
„Cheltuielile pentru președinție sunt destinate pentru cheltuieli de personal. Președinția are poziții neacoperite, pentru a putea completa echipa, au fost alocate în plus 2 milioane de lei. Nu doar la Președinție s-a întâmplat asta, ci și în alte instituții de stat. La anul vom avea o abordare mai țintită pe structura personalului în sectorul public și atunci vom veni cu detalii ce remanieri trebuiesc făcute, inclusiv la nivelul de salarizare”, a spus șeful de la Finanțe.
Totodată, Burduja a vrut să afle cu cât a fost majorat bugetul de stat în contextul majorării numărului de ministere. Dumitru Budianschi a precizat că restructurarea ministerelor „nu a avut un impact major asupra plafonului de cheltuieli, deoarece pozițiile care sunt în autoritățile nou-create au fost divizate, iar per total lucrurile nu s-au schimbat”.
O altă întrebare venită din partea deputaților ținea de acoperirea bugetelor instituțiilor de învățământ din țară, în condițiile în care unele instituții riscau să nu aibă cu ce-și acoperi cheltuielile.
Șeful de la Finanțe a declarat că, în prezent, toți angajații din sectorul educațional vor primi salarii așa cum au primit și până acum:
„Modul în care sunt planificate cheltuielile pentru grădinițe va fi îmbunătățit și planificarea va deveni cu mult mai bună pentru aceste instituții. Acum noi intervenit când se depistează o lipsă de resurse, sperăm că în timul apropriat această lacună va fi acoperită, iar planificarea va fi mai coerentă”.
Legea bugetului de stat pentru anul 2021 prevede majorarea veniturilor bugetului de stat cu circa 3,7 miliarde lei, a cheltuielilor – cu 1,2 miliarde lei, în timp ce deficitul bugetar se va micșora cu 2,5 miliarde lei.
Cele mai mari creșteri de cheltuieli se referă la Programul în sectorul drumurilor – 604 milioane de lei, Fondul Național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural – 435 milioane de lei, reabilitarea drumurilor locale – 204 milioane de lei, suplinirea fondurilor de urgență ale Guvernului – 495 milioane lei, ocrotirea sănătății – 141 milioane de lei.
Cheltuielile de personal vor spori cu 414,9 milioane de lei, dintre care 170 milioane de lei sunt destinate pentru acoperirea acestor cheltuieli întru evitarea unor eventuale riscuri de neplată a salariilor în anul curent și majorarea volumului de alocații în bugetele autorităților.
Proiectul de rectificare a bugetului urmează să fie aprobat de Parlament în două lecturi.