În ce condiții cetățenii R. Moldova pot călători peste Prut fără a fi plasați în carantină. Precizările Ambasadei României

În ce condiții cetățenii R. Moldova pot călători peste Prut fără a fi plasați în carantină. Precizările Ambasadei României

Cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei, însă pot fi plasați în carantină dacă nu se încadrează în excepțiile prevăzute de legislație. Asta, după ce Republica Moldova a fost inclusă de către România în zona roșie. 

Cetățenilor străini și apatrizilor care sosesc în România din Republica Moldova li se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile, cu următoarele excepții:

- persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;

- persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de trei zile (72 de ore) și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea Direcției de Sănătate Publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi plasate în carantină pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

- persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;

- copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

- copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

- lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

- elevii/studenții cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;

- persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată.

Amintim că, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori (roșu, galben și verde), în funcție de incidența cazurilor de COVID-19. Republica Moldova, care s-a aflat în zona galbenă, a trecut în zona roșie. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
România a inclus R. Moldova în zonă roșie. Testul la COVID-19 nu scutește de carantină

România a inclus R. Moldova în zonă roșie. Testul la COVID-19 nu scutește de carantină

România a început vaccinarea cu a treia doză. Care vaccin este recomandat

România a început vaccinarea cu a treia doză. Care vaccin este recomandat

Peste 11.000 de infectări cu COVID-19 și 200 de decese, într-o singură zi. România înregistrează antirecord în pandemie

Peste 11.000 de infectări cu COVID-19 și 200 de decese, într-o singură zi. România înregistrează antirecord în pandemie

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus
  • 2
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 3
    Andrzej Duda, în Rada Supremă: „Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a UE”
  • 4
    Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.