Două companii anunță dezvoltarea unui tratament oral pentru COVID care înjumătățește riscul de spitalizare și deces

Două companii anunță dezvoltarea unui tratament oral pentru COVID care înjumătățește riscul de spitalizare și deces
Foto simbol

Companiile Merck și Ridgeback Biotherapeutics au anunțat vineri că au dezvoltat un medicament care reduce riscul de spitalizare sau deces cu aproximativ 50% pentru pacienții cu cazuri ușoare sau moderate de COVID, scrie Digi24.ro

Companiile intenționează să solicite o autorizație de urgență pentru tratamentul antiviral COVID, după ce medicamentul a avut „rezultate convingătoare” în cadrul studiilor clinice, potrivit The Guardian.

Medicamentul, molnupiravir, se administrează pe cale orală și inhibă replicarea coronavirusului în interiorul organismului.

O analiză intermediară a unui studiu de fază trei a constatat că 7,3% dintre pacienții tratați cu molnupiravir au fost spitalizați în termen de 29 de zile. Dintre pacienții care au primit un placebo, 14,1% au fost spitalizați sau au murit până în ziua 29. Nu a fost raportat niciun deces la pacienții cărora li s-a administrat molnupiravir în perioada de 29 de zile, în timp ce la pacienții tratați cu placebo au fost raportate opt decese.

Toți cei 775 de participanți la studiu au avut COVID-19 confirmat în laborator și au primit în mod aleatoriu molnupiravir sau un placebo în termen de cinci zile de la apariția simptomelor.

Participanții nu au fost vaccinați și aveau cel puțin un factor risc. Printre cei mai comuni factori de risc se numărau obezitatea, vârsta de peste 60 de ani și faptul că aveau diabet sau boli de inimă.

Partea de fază trei a studiului s-a desfășurat în peste 170 de locații, în țări precum SUA, Brazilia, Italia, Japonia, Africa de Sud, Taiwan și Guatemala.

Eficacitatea molnupiravirului nu a fost afectată de momentul apariției simptomelor sau de factorii de risc de bază ai pacienților, a arătat studiul. De asemenea, medicamentul s-a dovedit a fi eficient în mod constant în tratarea tuturor variantelor de Covid, inclusiv a tulpinii delta, dominantă pe scară largă și foarte transmisibilă.

Doar 1,3% din cei tratați cu molnupiravir au întrerupt tratamentul din cauza unui eveniment advers - mai puțin decât cei 3,4% din grupul placebo care au făcut acest lucru.

Recrutarea în cadrul studiului a fost oprită anticipat din cauza rezultatelor pozitive, la recomandarea unui comitet independent de monitorizare a datelor și în urma consultării cu Food and Drug Administration.

Merck testează, de asemenea, molnupiravirul într-un studiu separat de fază 3 la nivel mondial pentru a evalua eficacitatea acestuia în prevenirea răspândirii COVID în gospodării.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Record negativ de decese pentru a treia zi consecutiv: 26 de persoane au murit, iar altele 1.289 s-au infectat cu COVID-19

Record negativ de decese pentru a treia zi consecutiv: 26 de persoane au murit, iar altele 1.289 s-au infectat cu COVID-19

Elveția: Persoanele care conving pe cineva să se vaccineze anti-COVID-19 primesc voucher în valoare de 50 de euro

Elveția: Persoanele care conving pe cineva să se vaccineze anti-COVID-19 primesc voucher în valoare de 50 de euro

Cu certificat de vaccinare la restaurante. De astăzi intră în vigoare restricțiile pentru localitățile aflate sub Cod Roșu de alertă de COVID-19

Cu certificat de vaccinare la restaurante. De astăzi intră în vigoare restricțiile pentru localitățile aflate sub Cod Roșu de alertă de COVID-19

81 din 101 sau exemplul deputaților la capitolul vaccinare anti-COVID

81 din 101 sau exemplul deputaților la capitolul vaccinare anti-COVID

„Un milion de români se vor îmbolnăvi în următoarele două săptămâni”. România este, acum, țara cea mai afectată de COVID-19 din Europa și a treia în lume (VIDEO)

„Un milion de români se vor îmbolnăvi în următoarele două săptămâni”. România este, acum, țara cea mai afectată de COVID-19 din Europa și a treia în lume (VIDEO)

Cinci boxeri din Republica Moldova au ajuns în semifinalele Campionatului European de tineret

Cinci boxeri din Republica Moldova au ajuns în semifinalele Campionatului European de tineret

Advertoriale
Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică
  • 2
    Moldovagaz a aprobat prelungirea contractului în vigoare cu Gazprom pentru încă o lună
  • 3
    Constantin Țuțu a fost pus sub învinuire pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații
  • 4
    Guvernarea ar fi primit „două cartonașe galbene” din partea instituțiilor europene, susține un fost ministru al Justiției
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.