Duminică, 3 octombrie, în UTA Găgăuzia au loc alegeri. Locuitorii din 11 circumscripții participă la turul doi, în care au de ales un singur deputat în Adunarea Populară dintre cei doi candidați care au acumulat cele mai multe sufragii în turul întâi, iar în alte șase circumscripții au loc alegeri repetate, din cauza prezenței joase la vot a alegătorilor în data de 19 septembrie (mai puțin de 1/3 dintre cetățenii incluși în listele de vot). Portalul gagauznews.md publică informația, care explică în ce condiții vor fi considerate valide alegerile, de această dată.
Astfel, în cele 11 circumscripții, unde are loc turul II al alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei, prezența la vot, la data de 3 octombrie trebuie să fie de cel puțin 1/3 din numărul total al alegătorilor înregistrați în listele electorale. În cazul în care, la urne se vor prezenta mai puțin de o treime dintre alegători, Atunci Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, va stabili data alegerilor repetate.
* Dintre cei doi candidați care au acces în turul II, pretendentul care va acumula majoritatea simplă de voturi, va fi considerat câștigător și va avea dreptul să reprezinte locuitorii circumscripției în Adunarea populară a Găgăuziei.
În cazul celor șase circumscripții, unde, la 3 octombrie au loc alegeri repetate, scrutinul va fi considerat valabil, indiferent de numărul de alegători care au ieșit la urne.
* Iar candidatul care a acumulat mai mult de jumătate dintre voturi (50% plus 1 vot), va câștiga alegerile.
De asemenea, gagauznews.md mai punctează că în cazul în care în circumscripțiile unde au loc alegeri repetate, niciunul dintre candidați nu va acumula mai mult de jumătate dintre voturi, Comisia Electorală Centrală va publica o decizie separată în acest sens.
Precizăm că, potrivit datelor actualizate pe pagina CEC a Găgăuziei, la această oră, la urne s-au prezentat 4,8% dintre alegătorii din circumscripțiile în care sunt organizate astăzi alegeri.
Sursa foto: www.mskgagauzia.md
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
