De șapte ani, Ecaterina Anișina activează în sistemul de învățământ. Ea spune că în Republica Moldova viața de profesoară nu este ușoară, dar e interesantă și îți oferă posibilitatea să inspiri elevilor dorința de a învăța și a cuceri lumea.

„Am predat trei ani într-un centru privat de dezvoltare pentru copiii cu vârste între patru și 12 ani. Fiind studentă la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din municipiul Chișinău combinam studiile cu serviciul, iar de patru ani sunt învățătoare la clasele primare”.

După finalizarea studiilor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Ecaterina a fost repartizată la IPLT „Mihai Viteazul”din Chișinău.

Citește și: Numărul profesorilor, în continuă descreștere. Câți pedagogi sunt în Moldova și în care nivel de învățământ activează (INFOGRAFIC)

Alegerea de a activa în sistemul educațional nu a fost una întâmplătoare - dragostea față de copii și vocația au fost pilonii de bază ai deciziei sale.

„Niciun student nu va depune actele la o facultate, unde nu vrea să învețe. Sunt, desigur, unele cazuri când părinții sau rudele insistă dar, din păcate, acestea nu se soldează cu succes. De obicei, acești studenți pleacă în primul semestru sau nu susțin examenele. Eu am depus actele la universitate conștient, fiindcă știam că aceasta este vocația mea. Trebuie să simți și să-ți placă ceea ce faci, doar atunci vei avea satisfacție”, este de părere profesoara.

Totuși, arta de a preda aduce cu sine și o serie de aspecte mai puțin așteptate, de la suprasolicitarea organismului, până la necesitatea de a fi mereu în tonus.

„Elevii sunt imprevizibili, mereu totul trebuie ținut sub control, documentația să fie mereu completată, caiete, teste, părinții care au o sumedenie de întrebări și sugestii, conflicte ale elevilor pe care trebuie să le aplanezi”, mărturisește învățătoarea.

Lecțiile predate de Ecaterina nu sunt niciodată la fel, deoarece ea se străduie ca orele să fie irepetabile. Profesoara încearcă să le cultive dragostea pentru carte prin intermediul cuvintelor încurajatoare, bomboane, stickere, diplome, medalii, iar uneori, excursii.

Ecaterina este de părere că atunci când diferența de ani dintre elev și profesor nu este prea mare, pedagogul reușește mai ușor să rămână pe aceeași undă cu elevii.

„Când eram eu elevă, într-adevăr, profesoara nu era deloc pe aceeași undă cu noi, ea avea poziția ei și noi o respectam. Eram niște copii mai limitați în gândire și nu eram atât de liberi în exprimarea opiniei”, mărturisește Ecaterina.

Salariile prea mici însă știrbesc din senzația de împlinire profesională. Totuși, răsplata care pornește motorașul motivației de a se dedica profesiei, este bucuria elevilor și recunoștința acestora de peste ani.

În opinia profesoarei, tinerii nu vor să aleagă calea pedagogiei, fiindcă remunerarea este mică, iar responsabilitățile unui cadru didactic sunt colosale.

Totuși, tinerii ar putea fi încurajați prin oportunități cum ar fi: salariu decent, o locuință, o indemnizație și o atenție mai mare din partea autorităților.

Acest interviu face parte portretele de pedagog marca AGORA despre învățători și ce i-a determinat să urmeze această cale, realizate în contextul Zilei Internaționale a profesorilor.