Atunci când a decis să se facă învățătoare, Cristina Melnic n-a avut nicio îndoială că anume această meserie este brățara sa de aur. Spune că, încă din copilărie, și-a dorit să predea și să devină prietena elevilor săi.

„Părinții doreau ca să plec la medicină, dar eu, adolescentă încăpăținată de fire, i-am convins că locul meu nu e acolo, eu doream din toată inima să devin învățătoare”, povestește Crisina.

În prezent, câțiva copii din instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic Orizont, de la filiala Ciocana, se bucură de prezența Cristinei în calitate de prima lor învățătoare.

„Întotdeauna am știut că, pentru a deveni un pedagog bun, trebuie să înveți de la cei mai buni. Eu sunt un învățător dornic de a se afirma, de a crește și a arăta celorlalți că pot fi un dascăl cu vocație. Am trecut un concurs destul de aspru la angajare, prezentând ore publice, interviuri, iar într-un final, am fost acceptată”, spune învățătoarea.

Aici muncește cot la cot cu învățători și profesori de la care poate învăța multe și are la ce aspira. Întreaga sa activitate a fost marcată de muncă asiduă, participări la proiecte naționale, internaționale, concursuri, lucru foarte important pentru cei care doresc „să simtă gustul acestei pâini”.

Dar care este latura cea mai grea a meseriei de profesor? Cristina spune, mai în glumă, mai în serios, că e nevoie de... „Răbdare, răbdărică, răbdăroi”.

„Urmează pregătirea către ore, asigurarea cu materiale necesare, care te consumă și îți ia mult timp. Și să nu uit de lucrul care încununează – tonele de documente, dări de seamă, rapoarte, analize... care trebuie completate zilnic/săptămânal”, povestește învățătoarea.

Potrivit ei, sistemul educațional din Republica Moldova are multe lacune, iar ca mai durută ține de salariu, care nu acoperă nici pe departe necesitățile pedagogilor din Moldova.

„Pe lângă orele de muncă în cadrul școlii sunt alte ore de pregătire, nopți nedormite, weekend-uri muncite și multe discuții telefonice cu părinții elevilor”, afirmă învățătoarea.

Profesoară încearcă să participe la cât mai multe seminare, perfecționări locale și internaționale, precum și schimburi de bune practici între profesori. Crede că aceste întruniri, cu siguranță, îmbunătățesc calitatea muncii.

Totuși, oful cel mai mare al oricărui învățător este documentația.

„Ar trebui redusă documentația inutilă, analizele, dările de seamă, căci rezultatele și calitatea ar fi mai pronunțată dacă se vor lua de pe umerii pedagogilor aceste lucruri. Dați-ne voie să ne facem lucrul cu plăcere, acolo în clasă, în cadrul lecției, nu completând încontinuu anchete și alte acte”, îndeamnă Cristina.

Toate aceste lucruri, luate împreună, creează o atmosferă îngrijorătoare și tot mai mulți pedagogi se gândesc să plece din sistem, nu însă și Cristina.

Cea mai mare împlinire, din punct de vedere profesional, pentru ea sunt elevii, rezultatele lor și produsul muncii sale. Aceste momente de bucurie apar nu doar atunci când stă în fața picilor și le predă. Acestea persistă peste ani.

„Atunci când foștii mei elevi vin să mă viziteze, mă văd pe hol, se salută și mă cuprind cu o admirație deosebită, mă simt un învățător împlinit, ce poate fi mai plăcut? Am crescut omuleți buni, oameni cu valori! Asta e cea mai mare împlinire”, a conchis învățătoarea.

Acest interviu face parte din suita de portrete de pedagogi, marca AGORA, realizate în contextul Zilei Internaționale a profesorilor, prin care ne-am propus să aflăm mai multe despre profesia de Învățător.