Procuratura Generală a rămas fără conducere după ce tot astăzi, 5 octombrie, s-a dispus începerea urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo. Respectiv, mandatul lui Stoianoglo se suspendă. De asemenea, prin sunt suspendați și adjuncții Procurorului General.
Amintim că deputatul PAS Lilian Carp a depus o sesizare, prin care a solicitat investigarea procurorului general sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și corupere pasivă. Astfel, procurorul Victor Furtună a fost desemnat pentru a investiga acțiunile lui Alexandr Stoianoglo, din perioada în care acesta era deputat și președinte al Comisiei parlamentare Securitate, Apărare și Ordine Publică.
Acesta este învinuit că ar fi semnat acte ce au modificat legislația, fapt ce ar fi permis desfășurarea Laundromatului, că ar fi în relații amicale cu Veaceslav Platon și că ar fi dispus, în mod ilegal, achitarea indemnizației de concediere către ex-procurorul Nicolae Chitoroagă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.