Incidența cazurilor de COVD-19 în R. Moldova depășește media înregistrată în UE. Ultimele date prezentate de Ministerul Sănătății

Incidența cazurilor de COVD-19 în R. Moldova depășește media înregistrată în UE. Ultimele date prezentate de Ministerul Sănătății

Incidența cazurilor de COVID-19, raportate la o sută mii populație, în Republica Moldova depășește media înregistrată în Uniunea Europeană. Despre aceasta a anunțat secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Valul patru, cu care se confruntă țările din UE, acum predomină în statele din regiunea estică. În țară, incidența este la nivelul statelor limitrofe. Una similară, chiar și mai mare, se atestă în România”, a declarat Svetlana Nicolaescu.

Potrivit responsabililor din sănătate, incidența cumulativă pentru ultimele șapte zile a constituit 220 de cazuri la o sută mii populație și marchează o creștere, comparativ cu săptămâna precedentă, când au fost înregistrate 211 cazuri, raportate la numărul similar de cetățeni.

Publicitate

Cele mai afectate zone din țară sunt municipiile Chișinău și Bălți. Circa o treime din toate cazurile noi înregistrate pe parcursul săptămânii precedente au fost din Chișinău. Raportat la numărul populației, municipiul Bălți este cea mai afectată regiune, incidența înregistrată aici, fiind de peste 500 de cazuri la 100 mii populație.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 299.843. Din nefericire, 6 901 cetățeni au pierdut lupta cu infecția. De la începutul pandemiei, 282.862 de persoane s-au tratat de COVID-19.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal