Unul cu avere donată de părinți, iar altul cu funcție similară după plecarea PD. Cine sunt candidațIi la funcția de procuror general interimar

Unul cu avere donată de părinți, iar altul cu funcție similară după plecarea PD. Cine sunt candidațIi la funcția de procuror general interimar

Victoria Furtună și Dumitru Robu sunt candidații identificați de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) la funcția de procuror general interimar.  Furtună a ajuns în  atenția opiniei publice atunci când a gestionat dosarul ex-edilului capitalei, Dorin Chirtoacă, și cel al fostului ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc. Robu, la rândul său, a gestionat dosarul parcărilor cu plată și a ocupat funcția de procuror general interimar, după demisia lui Eduard Harunjen. Vedeți mai jos ce se cunoaște despre cei doi candidați. 

Victoria Furtună 

Victoria Furtună și-a început cariera în anul 2008, în cadrul Procuraturii sectorului Botanica. Opt ani mai târziu, în 2016, ea a fost angajată în funcția de procuroră în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA). 

Publicitate

Aceasta a ajuns în atenţia opiniei publice în 2017, când a gestionat dosarul penal deschis pe numele lui Iurie Chirinciuc, pe atunci, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, condamnat la închisoare cu suspendarea pedepsei, pentru trafic de influență și abuz în serviciu. De asemenea, ea a instrumentat și dosarul „parcărilor cu plată”, în care Dorin Chirtoacă, fostul primar al municipiului Chişinău, a fost acuzat de acte de corupție.

Într-o investigație realizată de Ziarul de Gardă se arată că, tot în 2017, procurora şi soţul ei au primit donaţii substanţiale de peste 400 de mii de lei din partea soacrei sale, Zinaida Furtună, și 80 de mii de lei de la Gheorghe Gaburici, tatăl său. Tot în 2017, aceasta, împreună cu soţul, au obţinut dreptul de abitaţie într-o casă de locuit din municipiul Chişinău.

Potrivit ultimei declarații de avere a procurorei, în 2020, aceasta a ridicat un salariu de circa 261 de mii de lei. Mai mult, Victoria Furtună indică faptul că, anul trecut, a primit o donație de 230 de mii de lei. 

Dumitru Robu

Potrivit rise.md, Dumitru Robu și-a făcut studiile la Facultatea de Drept a Universității de Studii Umanistice din Moldova, iar cariera de procuror și-a început-o la vârsta de 25 de ani, în cadrul Procuraturii raionului Florești. 

La Procuratura Generală a ajuns în anul 2013 și a exercitat funcția de procuror în cadrul Secției de combatere a traficului de ființe umane până în 2016, când se transferă la Procuratura Anticorupție. Aici a gestionat, inclusiv „Dosarul parcărilor cu plată”, caz de rezonanță în care este vizat fostul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă.

A ajuns procuror general interimar, după plecarea Partidului Democrat de la putere și demisia lui Eduard Harunjen, pe fundalul mai multor nemulțumiri privind activitatea acestuia, inclusiv, interceptările în lanț ale opozanților guvernării. Astfel, după votul din Parlament și avizul pozitiv dat de Consiliul Superior al Procurorilor, la 31 iulie 2019, Igor Dodon a semnat decretul prezidențial de numire a lui Robu în funcția de procuror general interimar.

În cariera sa, Dumitru Robu a fost decorat de două ori de către Consiliul Superior al Procurorilor: în 2015 a primit insigna de piept „Eminent al Procuraturii”, iar în 2017 a fost decorat cu medalia „Pentru serviciu impecabil”, clasa III.

După ce, în decembrie 2019, Alexandr Stoianoglo a fost numit procuror general, Dumitru Robu a revenit în funcția de adjunct al procurorului-șef în Procuratura mun. Chișinău.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal