Înăbușirea răscoalei de la Tatarbunar de către autoritățile române, precum și a altor acțiuni de același fel de către guvernele din Polonia, Estonia și Finlanda, au obligat autoritățile sovietice să își schimbe tactica referitor la „exportul revoluției socialiste” în lume. În acest sens, pe harta URSS, au apărut așa-zisele republici autonome sovietice socialiste, create cu același scop „de export”, după ce regimul intrase și într-o fază de stabilizare, fapt ce i-a permis să dețină un control mai riguros asupra zonelor de frontieră cu țări precum România, Polonia, sau Finlanda.

Ideea unei republici peste Nistru, motiv de ceartă între comuniști

Ideea creării unei republici moldovenești peste Nistru a aparținut unor emigranți români, fiind inițiată de influentul general basarabean din Armata Roșie, Grigorie Kotovski și alți 11 tovarăși de-ai săi, printre care, și Ion Dic-Dicescu. Scopul declarat era de a asigura o răspândire mai largă a propagandei sovietice în România și de a provoca o revoluție în acestă țară, în special pe teritoriul Basarabiei.

Membrii grupului de inițiativă pentru crearea RASSM: de la stânga la dreapta: Grigorie Kotovski, G.I. Buciușcanu, G.I. Starîi, I.N. Kriuvorukov, A.I. Stroyev, I.I. Badeev

La ședința de constituire a „grupului de inițiativă cu privire la formarea Republicii Moldovenești”, care a avut loc la Moscova în 4 februarie 1924, s-a discutat despre organizarea unei regiuni autonome a moldovenilor de lângă Nistru, în limitele Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU), în același timp cu colonizarea malului stâng al Nistrului cu refugiați basarabeni și cu ostași roșii demobilizați la vatră.

În cadrul ședinței, la care au participat comuniști români ca Bădulescu, Nicolau, Diamandescu, Chioran și alții, precum și reprezentanți ai mișcării comuniste din Basarabia (precum Kotovski, Tcacenco, Tinkelman), care au elaborat un document de motivare a inițiativei acestora, cunoscut mai târziu în istorie drept „Memoriu cu privire la necesitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești”. 

„Republica Moldovenească ar putea juca același rol, de factor politico-propagandistic pe care îl joacă Republica Bielorusă față de Polonia și cea Carelă - față de Finlanda. Ea ar focaliza atenția și simpatia populației basarabene și ar crea pretexte evidente în pretențiile alipirii Basarabiei la Republica Moldovenească. Din acest punct de vedere devine imperioasă necesitatea de a se crea anume o republică socialistă, și nu o regiune autonomă în componența URSS. Unirea teritoriilor de pe ambele părți ale Nistrului ar servi drept breșă strategică a URSS față de Balcani (prin Dobrogea) și față de Europa centrală (prin Bucovina și Galiţia), pe care URSS le-ar putea folosi drept cap de pod în scopuri militare și politice”, argumentau susținătorii acestei idei.

În parcurs, aceștia susțineau că RASSM ar urma să contribuie, în mod special, la „ruperea Basarabiei de la România”, care la rândul său, urma să zdruncine unitatea „României Mari” și să asigure apariția tendințelor de dezintegrare a statului român, prin apariția mișcărilor de autodeterminare națională și separatism în Cadrilater sau Transilvania. 

Ideea creării unei republici peste Nistru, a reprezentat un motiv de ceartă între comuniștii de la Moscova, care, în frunte cu Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe al URSS, Gheorghi Cicerin, considerau că înființarea unei astfel de regiuni administrative era inacceptabilă la moment. Acesta susținea că printr-o asemenea decizie, „expansionismul șovin românesc” primea un ajutor nesperat.

De la regiune la republică autonomă

La data de 7 martie 1924, a fost luată decizia de a crea o regiune „autonomă” în cadrul RSS Ucrainene, hotărâre rezultată, mai degrabă în urma unui compromis dintre cele două grupări. Cu toate acestea, varianta propusă de Kotovski obține câștig de cauză, iar la 12 octombrie 1924, noua regiune este ridicată la rang de republică autonomă.

Important de remarcat este și faptul că, în calitate de capitală a regiunii, a fost proclamat „orașul vremelnic ocupat Chișinău”, granița fiind de altfel stabilită la Prut, și nu la Nistru. De facto, prima capitală a republicii a fost orașul Balta iar mai târziu aceasta a fost transferată la Tiraspol.

Republica nou creată avea suprafața de 8.300 km2 și includea 11 raioane din stânga fluviului Nistru, care ulterior au fost reorganizate în 14 raioane. Acestea erau Camenca și Veliko-Kosnițki, Ananiev, Bârzula, Cruteni, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia, Stavrov și Tiraspol, precum și o parte a raioanelor Valea Hoțului și Balta.

Reacția României și a comunității internaționale

Adevăratele intenții ale sovieticilor, au fost înțelese destul de repede de comunitatea internațională, mai puțin de România, care pentru început a preferat să mizeze pe cartea împăcării.

Astfel, ministrul de finanțe, Vintilă Brătianu din guvernul Ionel I.C. Brătianu, declara următoarele: „România e fericită de a vedea Guvernul sovietelor recunoscând astăzi într-un chip concret, că și la răsăritul Nistrului trăiește încă o populație de 400.000 de români, ceea ce îi determină pe conducătorii URSS, să creeze chiar un nou stat, o adevărată republică moldovenească, adică românească, și aceasta după ce guvernul din Moscova contestase acel caracter național românesc al Basarabiei, provincie situată totuși la vest de Nistru, adică într-o regiune și mai omogenă încă, deoarece face corp cu masa compactă a poporului român. (...) Aceasta dovedește încă odată înțelepciunea politicii românești care, deși cunoaște existența a. 400.000 dintre naționalii săi în regiunea ce se întinde dincolo de Nistru, până la răsărit de Herson, n-a avut totuși niciodată veleitatea de a voi să înglobeze această populație în frontierele sale politice, precum au declarat-o de altfel delegații români la diferitele conferințe internaționale și în special la Conferința păcii întrunită la Versailles.”

Mai puțin optimiste erau publicațiile internaționale. Ziarul italian Corriere de la Sera scria, la 24 septembrie 1924, că „Republica Moldovenească este destinată să devină un stat de rudenie și un punct de atracție pentru Basarabia. Ea tinde în mod vădit să zdruncine poziția României în Basarabia”.

Aceeași poziție era susținută și de revista americană Times, care încă în august, scria că „Sovietele au elaborat noi planuri pentru a ațâța necontenit dezordinea în Basarabia. Aceste planuri cuprind și crearea unei noi republici moldovenești pe malul Nistrului. Această republică va servi astfel de centru de agitație, de exemplu atractiv pentru Basarabia și România”.

Moldovenii minoritari și apariția limbii moldovenești

Contrar denumirii noului stat, care ar putea sugera prezența elementului majoritar moldovenesc, aici nu a fost cazul, or datele recensământului din 1935, indică faptul că moldovenii constituiau doar 30.1% sau 172.556 de locuitori, cei mai numeroși fiind ucrainenii, care constituiau 48.5% sau 277.515 persoane. În total, RASSM avea o populație de 572.339 la 1926 și 582.138 în 1935.

Și la capitolul limbii vorbite, au existat unele disensiuni între liderii comuniști, din moment ce o tabără susținea crearea unei „limbi moldovenești” separate de cea română, pentru a asigura limitarea „influenței nefaste a culturii românești burgheze”, iar alta susținea recunoașterea unității de limbă și etnie dintre moldoveni și români, cu speranța că astfel se va putea realiza mult mai ușor comunizarea și sovietizarea întregii Românii. Situația din prezent, se datorează victoriei primei tabere, care a încercat în faza inițială să creeze o limbă cu totul nouă.

Creată de lingvistul Leonid Madan, noua „limbă moldovenească” a fost predată în școlile din regiune, fiind alcătuită în baza graiurilor moldovenești din Transnistria și Basarabia, a împrumuturilor din rusă și a unor neologisme create de el însuși. Firește, rezultatul nu era unul dintre cele mai bune.

Foto: Alcătuirea Republicii Autonome Socialiste Moldovenești - 1924 - Moldavica

În 1932, s-a trecut pentru o scurtă perioadă la alfabetul și grafia latină, renunțându-se la gramatica lui Leonid Madan. Această scurtă perioadă a durat până în 1937, când autoritățile sovietice au revenit asupra deciziei, fără a se reveni însă la limba literară creată de Madan.