
Agenția de Investiții va fi condusă de un nou director general. Guvernul a aprobat candidatura lui Stelian Manic
Stelian Manic a fost numit director general al Agenției de Investiții începând cu 7 octombrie. Decizia a fost aprobată la ședința Guvernului de miercuri.
・
Noul șef al Agenției de Investiții are studii în domeniul macroeconomiei, administrare și management, dezvoltare regională sustenabilă, marketing.
Este doctor în științe geografice. Are atât cunoștințe științifice, fiind cercetător în cadrul Centrului de studiere a problemelor pieței și Alianței pentru microfinanțare din Moldova, cât și expertiză în domeniul academic. Manic a ocupat un șir de funcții manageriale în universități din Moldova și Australia.
„Trebuie să fortificăm Agenția de Investiții, care este, în primul rând, despre atragerea investitorilor calitativi, care creează locuri de muncă în Moldova și care creează pentru întreprinderile mici și mijlocii o rețea valorică. Rog să vă concentrați pe acest lucru și nu doar pe evenimente frumoase, cum s-a întâmplat de multe ori până acum”, a spus prim-ministra Natalia Gavrilița.