
Prim-ministra țării, despre livrările de gaze naturale: Înțelegem că Gazprom nu va dori să mențină același preț pentru Moldova
Șefa Guvernului, Natalia Gavrilița, confirmă că situația în privința prețului la gaze naturale este tensionată. Prim-ministra susține că în prezent se poartă negocieri cu Gazprom, dar scumpirile ar fi inevitabile pe fundalul situației la nivel internațional. Iată ce măsuri planifică Guvernul.
・
„Într-adevăr acum ne aflăm într-o perioadă de tranziție. Am prelungit contractul pentru o lună și MoldovaGaz negociază cu Gazprom prelungirea contractului pentru o perioadă mai lungă. Ați văzut că pe plan internațional este o anomalie și doar în ultimele două zile am urmărit în țările europene creșterea prețurilor la gaze cu 60%. Deci înțelegem că Gazpromul nu va dori să mențină același preț pentru Moldova”, a spus într-o conferință de presă Natalia Gavrilița.
În același timp, șefa Cabinetului de Miniștri dă asigurări că se discută măsuri de ameliorare a impactului negativ din cauza unei eventuale scumpiri la gaze.
„Discutăm cu MoldovaGaz, cu Gazprom, lucrăm la alternativele care ar putea exista, lucrăm la programe de protecție socială pentru a subvenționa această creștere de preț care este excepțională în acest an”, a mai adăugat Gavrilița.
AGORA amintește că MoldovaGaz confirmă faptul că țara noastră primește mai puține gaze naturale, începând cu data de 1 octombrie. Potrivit unui comunicat emis de companie, începând cu luna octombrie este importată doar 67% din cantitatea de gaze naturale necesare pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului.
Lipsa importurilor de gaze este acoperită din rezervele de gaze din conductele magistrale de gaze din R. Moldova, ceea ce este soldat cu scăderea presiunii în sistemul de transport al gazelor SRL „Moldovatransgaz”, se arată în comunicatul instituției.Totodată, având în vedere situația de pe piață, Moldovagaz a îndemnat consumatorii să reducă din consumul de gaze, fiind vizați, îndeosebi, cei care au posibilitatea de a trece la combustibilii alternativi, fiind vorba, în special de fabricile de zahăr.