Premieră la CNA. Instituția a obținut certificatele internaționale anti-mită și de securitate a informației

Premieră la CNA. Instituția a obținut certificatele internaționale anti-mită și de securitate a informației

Premieră pentru Centrul Național Anticorupție (CNA). Instituția a obținut certificatele internațională anti-mită și de securitate a informației. Cele două documente vin să confirme buna funcționare a instituției și corespunderea activității acesteia cu standardele internaționale, susțin reprezentanții CNA.

 Pentru a obține ambele certificate, CNA a fost supus unui audit internațional riguros, pe parcursul unei perioade de câteva luni. Prima etapă de evaluare a vizat conformitatea actelor normative interne, urmată de un diagnostic al proceselor-cheie din cadrul instituției, cu formularea de recomandări, în vederea îmbunătățirii actualului sistem de management anti-mită și de securitate informațională. Cea de-a doua etapă a constat într-o vizită a echipei de audit, în cadrul căreia auditorii au avut discuții cu efectivul de conducere și de execuție al CNA, pe marginea  proceselor de lucru, dar și altor chestiuni importante.

 Astfel, în urma acestor evaluări, Centrul Național Anticorupție a obținut cele două certificări internaționale.

Publicitate

 Precizăm că  sistemul de management anti-mită se bazează pe o serie de măsuri și de mijloace de control, printre care adoptarea unei politici și a unor proceduri de combatere a mitei, evaluarea riscurilor de luare și dare de mită în cadrul instituției, implementarea mijloacelor de control financiar și în domeniul achizițiilor, dar și inițierea unor proceduri de raportare, monitorizare, anchetare și de audit.

 Astfel, ISO 37001 reflectă cele mai bune practici anticorupție la nivel global și va permite instituției să implementeze un sistem de management anti-mită eficient, sporind măsurile de siguranță pe care deja le are. Acest sistem încurajează și promovează o cultură instituțională solidă și instituie un set de reguli și criterii anticorupție clare, care să fie respectate în toate activitățile desfășurate de CNA. 

 Cel de-al doilea certificat de acreditare, obținut de CNA, standardul ISO 27001, vine să îmbunătățească securitatea informațiilor, pentru a nu exista loc de încălcări sau un alte tipuri de incidente cu riscuri de securitate informațională. Obținerea certificării demonstrează angajamentul CNA de a păstra informația de care dispune în siguranță. Certificatele de standardizare au fost eliberate pentru 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestora cu condiția unui nou audit.

Certificarea a fost realizată cu suportul Proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității durabile în Republica Moldova” implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal