10 laboratoare renovate au fost inaugurate la Universitatea Tehnică a Moldovei datorită unei investiții în valoare de 2 milioane de euro (FOTO)

10 laboratoare renovate au fost inaugurate la Universitatea Tehnică a Moldovei datorită unei investiții în valoare de 2 milioane de euro (FOTO)
Banca Europeană de Investiții

10 laboratoare ale Universității Tehnice a Moldovei au fost renovate în cadrul proiectului Livada Moldovei, sprijinit de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții. Pe 7 octombrie a avut loc inaugurarea sălilor modernizate, în prezența ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a șefului oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Alberto Carlei, precum și a șefului adjunct pentru cooperare al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Gintautas Baranauskas.

Beneficiari direcți ai investițiilor în valoare de 2 milioane de euro sunt peste 1000 de studenți ai UTM. De acum încolo, aceștia vor avea la dispoziție utilaje moderne de laborator, precum și o multitudine de reagenți chimici necesari pentru activitățile de cercetare.

„Ministerul Agriculturii va susține în continuare atragerea investițiilor în sector, modernizarea universităților de profil și va facilita întru totul implementarea tehnologiilor moderne și inovațiilor în sector. Dumneavoastră, cei care sunteți generația tânără, aveți această menire, să asigurați cu succes implementarea noilor tehnologii, aplicând în practică acele cunoștințe pe care le obțineți.”

Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare

În cadrul aceluiași proiect investițional a fost izolat termic blocul Facultății Tehnologia Alimentelor, prin montarea geamurilor termopan pe o suprafață de 1600 m2 și izolarea termică a pereților pe o suprafață de 3100 m2. Lucrările vor permite economisirea semnificativă a resurselor.

Investițiile au fost făcute prin intermediul proiectului Livada Moldovei, care este o linie de creditare în valoare de 120 de milioane de euro, oferită de Banca Europeană de Investiții, în calitate de bancă a Uniunii Europene, Guvernului Republicii Moldova.

Proiectul sprijină investițiile IMM-urilor în sectorul horticol, iar circa 12 milioane de euro sunt alocate pentru reabilitarea și dotarea a 10 instituții de învățământ și cercetare.

„În pofida crizei provocate de Covid-19, în 2020 au fost sprijinite peste 19 mii de IMM-uri și au fost create și menținute peste 11 mii de locuri de muncă în Republica Moldova, în cadrul Inițiativei EU4Business. Proiectul Livada Moldovei, care este linia de creditare oferită de partenerii noștri de la Banca Europeană de Investiții, merge mână în mână cu asistența tehnică finanțată de Uniunea Europeană, pentru a asigura o eficiență și un impact mai mare al investițiilor în sectorul horticol.”

Gintautas Baranauskas, șeful adjunct pentru cooperare al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova

Anterior, Universitatea Tehnică a Moldovei a mai beneficiat de o investiție în valoare de 1,8 milioane de euro, oferită în cadrul proiectului Filiera Vinului, sprijinit de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții. Fondurile au fost utilizate pentru modernizarea a 15 laboratoare. 

„Aceste investiții vor îmbunătăți calitatea și relevanța instruirii, educației și cercetării legate de sectorul horticol din Moldova, astfel încât acestea să corespundă standardelor europene. În rezultat, actualii studenți și viitorii specialiști vor contribui la crearea unui sector horticol avansat, bazat pe inovație și sustenabilitate.”

Alberto Carlei, șeful oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova

„Vreau să doresc ca beneficiarii acestui proiect, și aici mă refer la studenții Universității Tehnice, să aibă posibilitatea să se mândrească cu faptul că fac studii la această universitate cu nume mondial, că au posibilitatea să aibă proiecte transfrontaliere, proiecte internaționale, cu alte universități.”

Iurie Brumărel, director executiv UCIMPRSVV

„Este importantă și pregătirea cadrelor de înaltă calificare. Atunci când se investește și în Republică apar noi tehnologii, noi utilaje, trebuie să fie și specialiști care să poată să implementeze aceste tehnologii.”

Vladislav Reșitca, prorector în cadrul Universității Tehnice a Moldovei

Horticultura este o ramură agricolă ce asigură 14% din veniturile provenite din export, iar producătorii din Republica Moldova au acces facilitat la o piață de circa 500 de milioane de consumatori.

Exporturile către Uniunea Europeană au loc în baza unor condiții preferențiale datorită Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care este parte a Acordului European de Asociere și presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Universitatea de Stat din Cahul: 12 centre de cercetare, 10 săli multimedia, 6 laboratoare moderne și o bibliotecă ce deține cca 100 000 unități materiale

Universitatea de Stat din Cahul: 12 centre de cercetare, 10 săli multimedia, 6 laboratoare moderne și o bibliotecă ce deține cca 100 000 unități materiale

Viitorii specialiști în domeniul horticol, agrar și al ingineriei alimentare, instruiți în laboratoare dotate din bani europeni (VIDEO)

Viitorii specialiști în domeniul horticol, agrar și al ingineriei alimentare, instruiți în laboratoare dotate din bani europeni (VIDEO)

Amdaris și UTM oferă studenților cea mai modernă sală de studii

Amdaris și UTM oferă studenților cea mai modernă sală de studii

Studenții UTM trec la învățământ online de săptămâna viitoare. Cazurile pozitive de COVID-19, în creștere

Studenții UTM trec la învățământ online de săptămâna viitoare. Cazurile pozitive de COVID-19, în creștere

Prelucrarea deșeurilor din industria agroalimentară - ca obiect de studiu. UTM a câștigat un grant de 120.000 de lei în acest sens

Prelucrarea deșeurilor din industria agroalimentară - ca obiect de studiu. UTM a câștigat un grant de 120.000 de lei în acest sens

Amintiri din studenție: „A fi inginer de infrastructură a transporturilor este una din cele mai frumoase și romantice profesii date omului”. De vorbă cu Sergiu Bejan, decan al Facultății Urbanism și Arhitectură UTM

Amintiri din studenție: „A fi inginer de infrastructură a transporturilor este una din cele mai frumoase și romantice profesii date omului”. De vorbă cu Sergiu Bejan, decan al Facultății Urbanism și Arhitectură UTM

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 3
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 4
    Ce spune deputatul Carp despre semnătura în susținerea lui Plahotniuc: „O decizie colectivă a partidului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.