Tiraspolul a blocat includerea pe agenda CUC a subiectului privind reținerea veteranului  Dorel Roșca

Tiraspolul a blocat includerea pe agenda CUC a subiectului privind reținerea veteranului Dorel Roșca

Tiraspolul a blocat includerea pe ordinea de zi a Comisiei Unificate de Control (CUC) a subiectului privind reținerea abuzivă a veteranului războiului de pe Nistru, Dorel Roșca. Anunțul a fost făcut de către Biroul pentru Reintegrare, într-un comunicat de presă. 

Delegația Republicii Moldova a cerut să fie inclus în ordinea de pe 7 octombrie cazul cu privire la reținerea abuzivă a lui Dorel Roșca în Zona de Securitate, dar includerea acestui subiect a fost blocată de partea transnistreană.

„În lipsa unei agende aprobate, ședința nu a putut fi deschisă, iar săptămâna viitoare discuțiile vor fi reluate. Delegația R. Moldova, care urmează să prezideze ședința, va insista în continuare pe includerea în agendă a subiectelor importante vizând situația în Zona de Securitate”, se arată într-un comunicat al Guvernului. 

Publicitate

Pe 5 ocotmbrie, lui Dorel Roșca i-a fost restricționat dreptul la libera circulație la un post ilegal de „grăniceri” din preajma satului Lunga, după care a fost reținut abuziv și supus unor proceduri ilegale „de anchetă” de către reprezentanți ai așa-numitului „mgb”.

Observatorii militari nu s-au putut deplasa la fața locului pentru a clarifica circumstanțele și a documenta încălcarea, din cauza opunerii exponenților Tiraspolului în Comandamentul Militar Întrunit.  

Delegația Republicii Moldova a subliniat caracterul constant al acțiunilor provocatoare și destabilizatoare admise de structuri care nici nu se pot afla în zona de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, dar care recurg la rețineri ilegale și răpiri de persoane. 

„În acest sens, este elocvent cazul cetățenilor răpiți acum un an în raionul Camenca, unii dintre care sunt deținuți ilegal până în prezent de către forțele transnistrene, care refuză chiar și oferirea informațiilor pertinente autorităților sau rudelor”, spun autoritățile de la Chișinău. 

Delegația declară că acțiunile sfidătoare denotă încălcarea de către partea transnistreană a drepturilor fundamentale ale omului și a actelor de bază privind operațiunea de pacificare pe râul Nistru, iar faptul că mecanismele de pacificare existente nu permit intervenția eficientă în asemenea cazuri demonstrează că se încearcă scoaterea situației din Zona de Securitate de sub controlul CUC. 

Amintim că Dorel Roșca a fost reținut în dimineața zilei de 5 octombrie, în timp ce se deplasa în localitatea Corjova. Combatantul a fost eliberat peste șase ore. Despre acest lucru a anunțat Asociația Promo-LEX, care a precizat că Roșca este „cercetat în libertate” de reprezentanții MGB-ului din Tiraspol pentru „instigare la extremism”. 

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal