
Garanțiile socialiștilor și comuniștilor întru eliberarea procurorului general. Vezi ce promit deputații autorităților din justiție în favoarea lui Stoianoglo
Cinci deputați din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au depus, astăzi, 8 octombrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o scrisoare de garanție cu suma prevăzută de lege, transferată pe contul instanței, drept garanție personală pentru eliberarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, se arată într-un comunicat al socialiștilor. Câți bani anume au fost depuși nu indică serviciul de presă al BCS.
・
Potrivit legii, garanția personală constă în angajamentul în scris pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 5.
Garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia.

La prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune la contul de depozit al procuraturii sau al instanţei de judecată o sumă bănească de la 50 la 300 unităţi convenţionale, echivalentul a 2500 lei – 15 000 lei.
Mascații SIS împreună cu procurorul anticorupție Victor Furtună, care a dispus inițierea urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo, în baza sesizării depuse de deputatul PAS Lilian Carp, au descins marți seară, 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale.
Descinderile au avut loc la scurt timp după ce ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că în baza sesizării depuse de Carp la Consiliul Superior al Procurorilor, pe numele procurorului general a fost dispusă urmărirea penală. Odată cu inițierea urmăririi penale, Alexandr Stoianoglo și adjuncții lui au fost suspendați din funcții.
După anunțul făcut de către ministrul Justiției, reprezentanții Procuraturii Generale au comunicat că procurorul general Alexandr Stoianoglo va susține un briefing de presă. Briefingul urma să aibă loc la ora 18:00, însă din cauza perchezițiilor nu a mai avut loc.