Diana Guja
Vorbeam zilele astea în redacție despre școala din Moldova. Era ziua în care colegele cu copii de școală citeau în voce felicitările din grupurile de părinți de pe Viber pentru învățătorii copiilor lor. De la o felicitare la alta, tonul devenea tot mai pompos, reverențele tot mai adânci și recunoștința tot mai profundă. Ai fi zis că e o competiție pentru titlul de cel mai recunoscător părinte. Titlu care ar trebui să protejeze copiii de toate pericolele anului școlar. Și dacă aceste felicitări nu sunt decât o metodă de a ne scunde adevăratele emoții legate de școală?
Să celebrezi munca bine făcută e un gest frumos. Pe mine, însă, nu mă lasă sentimentul că relația părinților cu școala se reduce doar la a da pentru a condiționa o atitudine bună față de copil, pe când această relație ar trebui să fie una de cooperare, iar atitudinea bună - o normalitate.
Felul în care interacționează părinții cu școala seamănă mai mult cu dansurile ritualice de îmbunare a sistemului opresiv școlar - prin felicitări pompoase, cutii de bomboane și plicuri - un joc arhaic de îmblânzire a dragonului. Or, sistemul nostru de învățământ este un dragon din poveste care doarme sub pământ de secole și noi, în loc să găsim metode să-l învingem pentru a construi o „lume nouă”, îi păzim somnul prin ofrande.
Am avut treizeci de ani pentru a reflecta despre cum ne dorim să fie „școala nouă”. Liberă? Creativă? Un loc în care copilul să învețe să gândească? Să construiască relații cu semenii? Să învețe să navigheze prin viață cu încredere și deschidere, fără frică paralizantă de a greși? Un spațiu sigur și prietenos, în care copiii, profesori și părinții se pot întâlni și interacționa cu respect și curiozitate pentru unicitatea fiecăruia?
Sau poate ne dorim o altă școală? Rigidă? Riguros reglementată? Orientată pe rezultate și competiție? Cu un sistem strict de subordonare? Un loc în care orice greșeală sau abatere se pedepsesc disciplinar, iar începuturile creative se taxează dur?
Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Ce s-ar întâmpla, dacă, în loc să alimentăm acest dragon, l-am confrunta? Ce s-ar întâmpla, dacă am începe să vorbim, să punem întrebări nu doar despre temele pentru acasă și rezultate, să povestim despre experiența noastră în școală, despre traumele cu care ne-am ales, despre fricile pe care le proiectăm asupra copiilor noștri? Să vorbim nu doar pe rețele, dar și în clasă. Ce-ar fi, dacă în loc să trimitem acea felicitare pompoasă și plină de clișee, în care nici noi n-am crede, dacă ne-am lua timp să reflectăm și să ne punem niște întrebări, să scriem despre cum ne-a afectat școala, despre așteptările și speranțele noastre că copiii noștri vor avea un parcurs mai ușor, despre dorința de a-i proteja și necesitatea vitală de a construi o relație de încredere și cooperare cu școala? Da, da. Exact așa să scriem.
Într-o lume nouă e nevoie de o școală nouă. O școală a oamenilor. Un loc unde tot ce este omenesc e acceptat și respectat - vulnerabilitatea, dorința de libertate, creativitatea, eșecul, nesiguranța, dorința de apartenență, ridicolul, oboseala, indispoziția, excitarea, frica, conflictul, speranța, zilele negre și zilele bune. Un loc în care copilul va fi om din prima zi.
Vezi și aceste știri
Cer toalete decente în școli. Mai multe organizații au semnat o petiție și solicită autorităților instituirea unui Program Național de instalare a grupurilor sanitare
Noțiunea de bullying ar putea fi introdusă în Codul Educației. Scopul inițiativei
Din viața unei profesoare din Moldova: „Nu orice tânăr este gata să-și jertfească sănătatea și frumusețea în numele educației”
Numărul profesorilor, în continuă descreștere. Câți pedagogi sunt în Moldova și în care nivel de învățământ activează (INFOGRAFIC)
Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
