
Procuratura Anticorupție a rămas fără șef interimar
Adrian Bordianu nu mai este șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, după ce un ordin privind reîncadrarea sa la locul permanent de muncă ar fi fost semnat de procurorul general interimar, Dumitru Robu. Contactat de jurnaliștii de la agenția de presă IPN, Adrian Bordianu a confirmat că nu mai este șeful interimar al Procuraturii Anticorupție din data de 7 octombrie. Decizia nu a fost anunțată în mod oficial de către Procuratura Generală.
・
Totodată, în presă a apărut copia ordinului potrivit căruia a fost dispusă sistarea executării documentului prin care Adrian Bordianu a fost numit în funcția de șef interimar al Procuraturii Anticorupție. Astfel, Adrian Bordianu ar urma să se întoarcă în funcția de procuror în Secția Tehnologii Informaționale și Combaterea Crimelor Cibernetice din cadrul Direcției Urmărire Penală și Criminalistică a Procuraturii Generale. Ordinul poate fi contestat în termen de 30 de zile.
Pe 7 octombrie, portalul anticoruptie.md a publicat o înregistrare audio a unei discuții dintre procurorul Victor Furtună şi Adrian Bordianu. Ultimul i-a cerut lui Furtună să prezinte explicaţii în scris, iar subalternul nu s-a conformat şi s-a plâns la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) că şeful său ar face presiuni asupra sa în legătură cu dosarul Stoianoglo.
Adrian Bordianu a asigurat interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție din iunie 2021.