Teatrul Bolșoi din Moscova: Un artist a decedat sub ochii spectatorilor, strivit de un decor (VIDEO)

Teatrul Bolșoi din Moscova: Un artist a decedat sub ochii spectatorilor, strivit de un decor (VIDEO)

Un artist rus de la faimosul Teatru Bolșoi din Moscova a murit chiar sub ochii spectatorilor, strivit de un panou masiv care a căzut peste el în timpul unei schimbări de decor, relatează digi24.ro.

Teatrul a anunțat că Evgheni Kuleș a murit într-un accident, sâmbătă, în timpul unei schimbări de decor în spectacolul de operă „Sadko”. Anchetatorii ruși investighează circumstanțele în care a survenit moartea artistului în vârstă de 37 de ani.

Într-o declarație transmisă sâmbătă seară, Bolșoi precizează: „Spectacolul a fost oprit imediat, iar publicul a fost rugat să părăsească sala”.

Spectatorii șocați au relatat pe rețelele sociale că au crezut inițial că accidentul a fost o punere în scenă, dar au realizat că este un fapt real atunci când i-au văzut pe artiști reacționând îngroziți. Unii dintre cei de pe scenă strigau „Chemați ambulanța, este sânge”.

Imaginile care au apărut pe rețelele sociale arată actori panicați care imploră personalul tehnic să ridice recuzita. Se pare că Evgheni Kuleș, artist care lucra în teatrul Bolșoi din 2002, a mers în direcția greșită în timpul coborârii decorului masiv și a fost prins ulterior sub el.

Inclusiv spectatorii au încercat să îl resusciteze pe artist, dar nu au reușit.

Din păcate, acesta nu este primul incident tragic care lovește teatrul de renume mondial. În iulie 2013, un violonist a murit după ce a căzut în loja orchestrei. Viktor Sedov era un veteran al teatrului de operă, care cânta acolo de patru decenii.

În 2011, într-un caz răsunător, un tribunal din Moscova l-a condamnat la șase ani de închisoare pe balerinul Pavel Dmitricenko, pentru că a pus la cale un atac cu acid asupra directorului artistic al companiei, Serghei Filin. Acesta din urmă a fost atacat chiar în fața apartamentului său din Moscova, iar vederea i-a fost grav afectată.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Accident într-o intersecție din Tiraspol. Momentul în care o ambulanță este lovită și răsturnată, surprins de o cameră de bord (VIDEO)

Accident într-o intersecție din Tiraspol. Momentul în care o ambulanță este lovită și răsturnată, surprins de o cameră de bord (VIDEO)

Un moldovean de 36 de ani, stabilit la Padova, a murit într-un accident rutier, strivit în cabina camionului în care se afla

Un moldovean de 36 de ani, stabilit la Padova, a murit într-un accident rutier, strivit în cabina camionului în care se afla

Un accident cu implicarea unui microbuz în care se aflau nouă moldoveni s-a produs în România. Opt persoane au fost spitalizate

Un accident cu implicarea unui microbuz în care se aflau nouă moldoveni s-a produs în România. Opt persoane au fost spitalizate

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari
  • 2
    Scântei în Parlament: 500 de dolari la 1000 de m3 în care buzunar veți băga? (FOCUS)
  • 3
    CEC a respins candidatura lui Cristian Rizea la funcția de primar al or. Bălți. Nemulțumit, acesta a făcut scandal (VIDEO)
  • 4
    Criza de gaze naturale: Focul veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectat temporar
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.