
Partidul Legii și Dreptății are o nouă președintă. Mariana Durleșteanu, în fruntea formațiunii
Mariana Durleșteanu a fost aleasă președintă a Partidului Legii și Dreptății (PLD), în cadrul Congresului, care s-a desfășurat la data de 11 octombrie curent.
・
„PLD a fost și rămâne cu valori de bază neschimbate - o familie puternică, educație de calitate, muncă asiduă, libertate de exprimare, lege și ordine față de sine și semeni, lege și ordine în țară. Obiectivul principal al partidul este resetarea economiei, dar și a clasei politice cu lideri noi și viziuni moderne", a conchis președinta formațiunii.
Mariana Durleșteanu a menționat că manifestul politic al partidului are la bază principii și obiective clare pentru a construi un stat european.
„Noi, echipa PLD, suntem ferm convinși că: toți sunt egali în fața legii; legea nu aparține cuiva; legea nu protejează persoane corupte; legea se aplică tuturor, în mod egal și corect", a declarat noua președintă.
Mariana Durleșteanu a deținut funcția ministră a Finanțelor în Guvernul Greceanîi, iar în februarie curent a fost propusă de socialiști pentru funcția de prim-ministru, dar ulterior s-a retras.
Amintim că ea a fost cap de listă al PLD la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Anterior, funcția de președinte al PLD era deținută de Nicolae Alexei.
Vedeți aici istoria PLD, formațiune activă în campaniile electorale, dar cu risc de suspendare a activităţii, acum 20 de ani.