
Mai mulți oameni au fost uciși și alții răniți de un bărbat înarmat cu un arc, în Norvegia (VIDEO)
Un bărbat înarmat cu un arc şi săgeţi a ucis mai multe persoane şi a rănit alte câteva miercuri la Kongsberg, în sud-estul Norvegiei, a anunţat poliţia norvegiană care a arestat un suspect, transmit AFP şi Reuters, citat de digi24.
・
Autorul atacului a fugit cu o maşină, dar a fost arestat ulterior, iar acum este interogat. Autorităţile norvegiene nu au anunțat încă numărul exact al victimelor.
La locul atacului au fost mobilizate numeroase echipaje medicale şi de poliţie, inclusiv cu elicoptere. Răniții au fost internați în spital. Nici numărul lor și nici detalii despre starea lor nu au fost făcute publice.
„Din păcate, putem confirma că există mai mulţi răniţi şi, tot din păcate, mai multe persoane au fost ucise", a declarat şeful poliţiei locale, Oyvind Aas, într-o conferinţă de presă. „Bărbatul care a comis acest act a fost arestat de poliţie şi, potrivit informaţiilor noastre, există o singură persoană implicată", a adăugat Aas.
Întrebat dacă atacul a fost unul terorist, un ofițer de presă pentru poliția norvegiană a declarat că „nu este încă clar, deocamdată este prea devreme pentru a spune”. „Timpul ne va ajuta să aflăm motivul acestui atac”, a precizat și şeful poliţiei locale.
Poliția nu a oferit detalii despre suspect, însă, potrivit presei locale, bărbatul era înarmat și un cuțit și / sau alte câteva arme.
Atacul a avut loc cu puțin înainte de 18:30 (16:30 GMT) în centrul orașului Kongsberg.
Pe Twitter, poliţia locală a indicat că un individ a fost văzut înarmat cu un arc şi săgeţi şi că le-a folosit ţintind mai multe persoane.
Populaţia a fost îndemnată să rămână acasă. Câteva cartiere au fost izolate, imagini la televiziune arătând o masivă desfăşurare de forţe de poliţie înarmate şi de ambulanţe. De asemenea, au fost trimise un elicopter şi o echipă de deminare. Serviciile de informaţii interne (PST) au fost alertate.
În trecut, Norvegia, o naţiune tradiţional paşnică, a fost ţinta unor atacuri comise de extremă dreapta. La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis 77 de persoane prin detonarea unei bombe lângă sediul guvernului din Oslo, înainte de a deschide focul asupra unui miting al tinerilor laburişti pe insula Utoya.
În august 2019, Philip Manshaus a tras mai multe focuri de armă într-o moschee de lângă Oslo, înainte de a fi blocat de credincioşi, fără a provoca răni grave. Înainte îşi împuşcase din ură rasială sora vitregă adoptivă de origine asiatică.
Mai multe proiecte de atentate islamiste au fost, de asemenea, dejucate.