
Nu a putut justifica 390 de mii de lei. Un ex-viceministru de Interne, în vizorul ANI
Fostul viceministru al Afacerilor Interne și ex-președinte raionului Criuleni, Ion Țurcan, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI), care a constatat că acesta ar deține o avere nejustificată. Inspectorii au depistat o diferență de circa 390 de mii de lei între averea dobândită și veniturile realizate, precum și deținerea nejustificată a acesteia.
・
Controlul pe avere pe numele acestuia a fost inițiat în aprilie 2021, după ce ANI s-a autosesizat din informații jurnalistice despre „o casă de milioane a unui viceministru MAI scoasă în vânzare”. Verificările au fost efectuate pentru perioada deținerii mai multor funcții de conducere în cadrul MAI, inclusiv funcției de viceministru al MAI și cea de președinte de raion.
În baza materialelor probatorii acumulate la dosar, inspectorul de integritate a stabilit pentru anul 2019 că fostul viceministru nu a putut justifica suma de aproximativ 390 de mii de lei, ca urmare a examinării tuturor veniturilor și cheltuielilor acestuia.
Referitor la „casa de milioane” prezentată în investigația jurnalistică, potrivit informațiilor oferite de Agenția Servicii Publice (ASP), Țurcan a înstrăinat bunul imobil contra sumei de două milioane de lei. Deoarece acest imobil a fost dobândit de către țurcan contra unei sume mai mici, inspectorul de integritate a remis un denunț către Serviciul Fiscal de Stat pentru examinarea faptelor descrise.
Drept replică, Țurcan a menționat că, în perioada 2005-2021, a efectuat mai multe lucrări la casă din forțele proprii și cu ajutorul prietenilor. Iar, referitor la diferența dintre avere și venituri, subiectul nu a putut justifica prin acte proveniența acesteia.
Astfel, pentru deținerea nejustificată a sumei de 390 de mii lei, inspectorul a decis transmiterea cauzei în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării acesteia.
Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, Țurcan riscă să fie decăzut din dreptul de exercita o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor.