Doi angajați ai Direcției control fiscal post operațional din cadrul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sunt cercetați pentru fapte de corupție de către Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurori, după ce au fost denunțați de un om de afaceri. La scurt timp, SFS a venit cu o reacție. Reprezentanții instituției au spus că vor acorda toată susținerea necesară organelor de drept și că se disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor.
În această dimineață, mai multe percheziții s-au desfășurat la domiciliile și birourile de serviciu ale inspectorilor din Ungheni, în scopul depistării probelor materiale. Potrivit materialelor acumulate, aceștia ar fi pretins de la un agent economic 40 de mii de lei pentru a nu include în actul de control abaterile constatate în urma verificărilor, desfășurate la compania pe care o administrează.
„Funcționarii ar fi promis agentului economic că vor trece cu vederea lipsa unor acte contabile, în sumă de 600 de mii de lei, dar și alte nereguli legate de lipsa foilor de parcurs sau completarea necorespunzătoare a acestora”, se arată într-un comunicat al CNA.
În urma denunțului, CNA a deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar acum câteva săptămâni, a fost transmisă o parte din bani, sub controlul anchetatorilor, în sumă de 30 de mii de lei, alte zece mii de lei fiind primite până la denunț. În cadrul perchezițiilor, desfășurate la domiciliile inspectorilor, au fost găsite diferite sume de bani, în lei și valută străină, urmând ca acestea să fie supuse expertizei pentru a identifica mijloacele financiare transmise sub controlul CNA.
Cei doi inspectori sunt cercetați, în prezent, pentru corupere pasivă, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la zece ani de detenție, privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 10 ani și amendă. Unul din inspectori a fost reținut pentru 72 de ore, celălalt fiind cercetat în stare de libertate, având obligațiunea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la solicitare. Acesta din urmă cooperează cu ofițerii de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.
La această etapă, au loc mai multe acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea întregului cerc de suspecți.
Întrucât în acest dosar sunt vizați angajații SFS, instituția a venit cu o reacție. „Cu referire la perchezițiile efectuate de către CNA în privința unor angajați ai SFS, comunicăm că autoritatea fiscală națională va acorda tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului sus-menționat, întru elucidarea deplină a cazului respectiv”, se arată într-un comunicat de presă.
SFS a anunțat că se disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
