Ambasadorul UE la Chișinău salută aderarea R. Moldova la comunitatea statelor care au ratificat Convenția de la Istanbul

Ambasadorul UE la Chișinău salută aderarea R. Moldova la comunitatea statelor care au ratificat Convenția de la Istanbul

În contextul ratificării de către R. Moldova a Convenției de la Istanbul, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău,  Janis Mazeiks, a scris într-o postare pe Facebook că, astfel, femeile și fetele din țară vor deveni mai puternice și mai active în societate. 

„Salut aderarea R. Moldova la comunitatea statelor care au ratificat Convenția de la Istanbul. Acesta este primul instrument obligatoriu din punct de vedere juridic privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor la nivel internațional. Acesta stabilește un cadru cuprinzător de măsuri legale și de politici pentru prevenirea acestor violențe, sprijinirea victimelor și pedepsirea făptașilor. Convenția de la Istanbul prevede incriminarea și sancționarea legală a diferitelor forme de violență împotriva femeilor, inclusiv violența domestică, hărțuirea sexuală și violența psihologică”, a scris Janis Mazeiks pe rețelele sociale.

La ședința de joi, Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind ratificarea convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice adoptată la 11 mai 2011.

Publicitate

La acest capitol, deputatul socialist Grigore Novac a propus un amendament. „Aici nu are nimic cu violența asupra femeii. Lucrurile stau ascunse la articolul trei, litera C și F. Și anume „gen va însemna rolurile, comportamentele, activitățile construite social pe care o societate dacă le consideră adecvate pentru femei și bărbați”, a menționat alesul poporului.

Amendamentul socialistului nu a fost susținut de majoritatea parlamentară. În semn de protest, BCS a părăsit plenul înainte de votul ratificării Convenției.

Convenția de la Istanbul include 81 de articole cu prevederi prin care statele părți asigură prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a infractorilor și adoptarea politicilor integrate.

Vor fi alocate resurse pentru asigurarea funcționalității centrelor de criză pentru victimele violenței, linii telefonice de urgență, disponibile 24/24 de ore, adăposturi pentru victimele violenței, servicii de consiliere psihologică și juridică, dar și alte măsuri în acest sens. Fiecare autoritate publică va analiza, estima și planifica resursele necesare în vederea asigurării implementării Convenției.

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea împotriva femeilor și a violenței domestice a fost semnată de Republica Moldova la 6 februarie 2017.

Pentru orice stat care aderă, Convenția intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de trei luni de la data transmiterii documentului pentru păstrare către Secretarul general al Consiliului Europei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal