Circa 131 de mii de cetățeni sunt așteptați la urnele de vot, la alegerile locale noi de pe 21 noiembrie curent, care se vor desfășura în 15 localități. Comisia Electorală Centrală a prezentat vineri datele din Registrul de Stat al Alegătorilor, conforma situației din 15 octombrie.
Cei mai mulți votanți sunt așteptați la Bălți. Este vorba despre puțin peste 102 mii de alegători. Alți șapte mii de votanți sunt înregistrați în localitatea Cupcini din raionul Edineț. Peste două mii de cetățeni urmează să-și expună votul în localitățile Opaci, raionul Căușeni, Călinești, Ișcălău și Pârlița, din raionul Fălești. Cei mai puțini alegători sunt în localitățile, Cneazevca, raionul Leova și Ștefănești, raionul Ștefan Vodă, peste 900 la număr.
Amintim că depunerea actelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar în cele 15 localități din țară, unde vor avea loc alegeri locale noi, poate fi făcută până pe 22 octombrie.
La data de 8 octombrie, CEC a constituit consiliile circumscripțiilor electorale în 14 localități unde vor avea loc alegeri locale. Consiliul electoral de circumscripție electorală în municipiul Bălți a fost constituit la 1 octombrie.
La 7 octombrie, asociația Promo-LEX a lansat misiunea de observare a alegerilor locale noi. Observarea procesului electoral va cuprinde perioada electorală, ziua alegerilor, inclusiv turul doi de scrutin în localitățile în care va fi organizat. Pe 8 octombrie, Comisia a acreditat 22 de observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX”.
La 4 octombrie, CEC a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral la alegerile locale noi pentru funcția de primar din data de 21 noiembrie 2021. De asemenea, a fost aprobat și cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenților electorali.
Vezi și aceste știri

CEC anunță termenul limită de depunere a actelor, pentru candidații la alegerile locale dornici de a se înregistra în cursă

CEC a stabilit sumele maxime care pot fi livrate către concurenții electorali la alegerile locale. Află cât pot cheltui candidații din Bălți (VIDEO)

CEC a înregistrat Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor pentru participare la alegerile locale din 21 noiembrie
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
